Azi se împlinesc 68 de ani de la prima vizită a lui Mihail Sadoveanu la Reghin

Mihail Sadoveanu (1880-1961) (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani – d. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician, om politic român și Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România. Legăturile scriitorului Mihail Sadoveanu cu regimul comunist au rămas controversate până astăzi. Dincolo de speculațiile care se fac și răutățile care se scriu la adresa acestuia de presa de scandal, pentru oportunismul de care a dat dovadă în comunism pentru a nu înfunda închisorile de exterminare, ca ceilalți scriitori, colegi de generație, Sadoveanu rămâne prozatorul cu cea mai întinsă și mai variată operă din literatura română. A avut o carieră de scriitor de cinci decenii și a avut un talent incontestabil. Scriitorul a fost caracterizat de critica literară drept un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ. A fost unul dintre cei mai prolifici și proeminenți scriitori europeni. Este autorul a peste 100 de cărți în care Sadoveanu și-a zidit propriul suflet….restul e discutabil.

Sadoveanu a pescuit 5 zile pe Valea Gurghiului

Azi 11 septembrie 2016 se împlinesc 68 de ani de când Mihail Sadoveanu a poposit prima oară în Reghin, conform unor documente din Fondul Direcției Regionale M.A.I. Mureș – Autonomă Maghiară, dosar, nr. 1851, fila 492, aflate la Arhivele Naționale, Direcția Județeană Mureș. Dintr-o notă telefonică a Biroului de Securitate Reghin, către Serviciul de Securitate al Județului Mureș reiese că în 11 septembrie 1948 a sosit la pescuit în comuna Lăpușna, Mihai Sadoveanu.
Scriitorul care a scris cel mai frumos roman despre pescari ,,Nada Florilor,, publicat în 1950, în care personajul principal, era băiatul Iliuță Dumitraș, inițiat în tainele pecuitului și în mișcarea socialistă, poposea în gara din Reghin. A fost întâmpinat de primarul communist, Ilie Gheorghe Șandru, de Mănică Axente Șeful Comisariatului Reghin și de locotenentul Friedmann Alexandru, Șeful Biroului de Securitate Reghin (evreul care a și consemnat evenimentul în dosarele Securității și care înainte cu un an îl anchetase pe viitorul cardinal greco-catolic, Alexandru Todea înainte de a fi trimis în închisoare la Gherla și pe care nu a reușit să-l convingă să se convertească la cultul ortodox). Cel mai probabil scriitorul a fost dus de oficialii Reghinului să servească masa la un restaurant i-au prezentat orașul după care a fost condus cu o mașina a Securității pe Valea Gurghiului la Lăpușna. (o localitate cunoscută ca având cel mai pur aer din țară și cu cea mai mare densitate din Europa). Vice Președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale a fost cazat la conacul de vânătoare de la Lăpușna, situat în Munţii Gurghiului la o altitudine de 815 metri, în comuna Ibăneşti, la 70 kilometri de Târgu-Mureş, care atunci era în administrarea Statului. (Conacul a fost ridicat între anii 1925-1933, însă a fost finalizat şi decorat abia în 1933, și a aparţinut regelui României Ferdinand, a prinicipelui Nicolae şi apoi lui Carol al II-lea). Mihail Sadoveanu s-a relaxat din plin la Lăpușna pe domeniul, compus din 6 cladiri cu 23 de camere, o casă de vânătoare cu 12 camere și teren forestier de 4,4 hectare dat fiind faptul că și-a permis să își rupă din programul său foarte încărcat 5 zile de relaxare.

Din păcate nu am aflat ce tehnici de pescuit a folosit?, cu cine s-a întrecut pe Valea Gurghiului în măiestria de pescar ?, câți pești a capturat?, sau cine a fost călăuza sa în perioada celor 5 zile petrecute pe râul Gurghiu, și pe pâraiele sale de munte cu apă limpede, rece si oxigenată?. Însă știm că în data de 15 septembrie, Biroul de Securitate Reghin, prin nota telefonică Nr. 2909, anunța Direcția Generală a Securității Poporului București despre părăsirea localității Reghin de către Mihail Sadoveanu și sosirea acestuia la București cu trenul acelerat: ,,Raportăm că azi, 15 septembrie, orele 19.00, cu trenul accelerat a părăsit localitatea Reghin Excelența sa Dl. Vice Preș(edinte) al Prezidiului Marii Adunări Naționale cu destinația București, Gara de Nord, unde sosește la orele 7 jum(ate),
Rugăm a comunica despre sosirea Excelenței Sale și la sediul Prezidiului Marii Adunări Naționale pentru a trimite mașina la gară în întâmpinarea Sa„.
Vizita scriitorului la Reghin din 1948, a survenea la 8 luni și 12 zile de la abdicarea Regelui Mihai și instalarea regimului comunist la putere, când Sadoveanu a atins apogeul carierei. În aceea perioadă a primit cele mai înalte poziții care au fost acordate vreodată unui scriitor român, însoțite de beneficii materiale substanțiale. Între anii 1947-1948, el, alături de Ion Parhon, Ștefan Voitec, Gheorghe Stere, și Ion Niculi, a devenit membru al Prezidiului ales de BPD. A rămas membru al noii Academii a Republicii Populare Române, și, alături de alți intelectuali pro-sovietici, a fost ales în conducerea acesteia. În noiembrie 1955, la puțin timp după ce a împlinit vârsta de 75 de ani, scriitorului i s-a conferit titlul de Erou al Muncii Socialiste. După 1956 regimul communist a anunțat o ușoară destalinizare, continuând să-l recomande pe Mihail Sadoveanu ca unul din cele mai importante modele culturale ale regimului deși el debutase editorial încă din anul 1904 cu 4 volume intitulate ,,Povestiri„. Se pare că Sadoveanu nu a uitat niciodată experiența de la Lăpușna unde a descoperit o bogăție de resurse etnografice, peisagistice și turistice pe care le-a păstrat într-un colț de suflet. Iar în 1956 a revenit cu trenul la Reghin, de unde a fost transportat cu Mocănița la Lăpușna, pentru câteva zile de pescuit și o partidă de vânătoare de cerbi în Munții Gurghiului. Momentul a fost consemnat de regretatul profesor și gazetar Dumitru Husar în memoriile sale, care atunci era proaspăt director de școală în comuna Ibănești.

Sadoveanu și iernucile de la Gotu rămân nemuritoare

Mărturii că Sadoveanu era un împătimit vânător şi pescar sunt povestirile vânătorești scrise de acesta în revistele: „Lumea” (1924-1925), în „Carpați – (Vânătoare, Pescuit, Chinologie)” și ,,Însemnări ieșene„ în care a publicat în 1937 chiar un „Mic prospect, pentru amatorii vânători și pescari„. Povestirile lui Sadoveanu au fost adunate într-un volum intitulat ,,Țara de dincolo de negură„ care a fost tipărit în 1926 de către Editura Cartea Românească din București. Altă mărturie despre cultul său pentru vânat și pescuit sunt obiectele de la Muzeul Memorial din Iaşi, organizat în casa cumpărată de scriitor în 1919. În „camera pasiunilor“, pe mobiliereul scriitorului care păstrează patina epocii, pot fi pipăite obiectele de vânătoare și de pescuit ale maestului iar pe un perete, pot fi văzute o pereche de coarne de cerb şi un cocoş de munte împăiat… toate însumate sunt o carte de vizită elocventă atât pentru viață cât și pentru opera scriitorului. Toate lucrurile personale sunt așezate de parcă ar urma ca maestrul Sadoveanu, pe o vreme rece și umedă să își i-a pălăria și pelerina și să iasă la o partidă de pescuit prin împrejurimi.„Soţia sa povestea că se supăra mai tare când nu-i venea la timp comanda cu uneltele de pescuit din Londra, de la renumita firmă Harrods, decât ca atunci când se pierdea un manuscris“, spune Lăcrămioara Balint, muzeograf, conform ziaruldeiasi.ro.,, În 2015 Mihai Anthony, jurnalist și literat a scris un articol în memoria lui Mihail Sadoveanu, cu prilejul aniversării a 135 de ani de la naștere, intitulat ,,Colegul meu de pescuit – Așa l-am cunoscut eu pe Mihail Sadoveanu,, în care descrie arsenalul cu care pescuia într-o zi de septembrie a anului 1955, marele scriitor la Buftea. ,, Da ce scule avea? Mamă-mamă! Undițe mufate, telescopice, cu mulinete noi și gută colorată (franțuzească), plute din dopuri lăcuite și pene frumos colorate, o grămadă de cârlige galbene (de aur, gândeam eu), juvelnic cu burduf și minciog cu prelungitor…,, Totodată rămân nemuritoare însemnările lui Sadoveanu legate de pățenile sale cu iernucile de la Gotu (județul Alba) din toamna anului 1936. (Iernuca – Tetrastes bonasia este o pasăre ce aparține familiei Phasianidae. Trăiește în pădure, fiind foarte sperioasă. Ierunca are mărimea unei potârnichi (35–36 cm). După publicarea în 1942 a ultimei părți a trilogiei ,,Frații Jderi,,, Sadoveanu s-a retras, la cabana sa de vânătoare de la Oașa, pe Valea Frumoasei, alături de care construise și o bisericuță. Un loc special din zona Carpaților Meridionali în partea sudică a Munților Sebeșului cu cabane silvice, care va rămâne nemuritoare datorită inspirației care i-au adus o lui Sadoveanu pentru a scrie povestirile din volumele Valea Frumoasei, Ochi de urs și Poveștile de la Bradu-Strâmb. Natura în infinitele ei manifestări a fost o temă de suflet, abordată de Sadoveanu în cărțile sale ca și țăranul român ,,Natura este prezentă pretutindeni, ea curge ca și timpul printre lucruri și făpturi și cântă la unison pe diferite timbre la unison cu cei care îi dau nume și o armonizează. Natura nu este numai leagănul ființei umane dar și învățătorul tuturora. Omul are darul înțelepciunii căci a învățat din marea lecție a naturii„.

,,Însemnările unui vânător,, cu vocea lui Sadoveanu a fost imprimată pe un disc de Radio România

Prima înregistrare a vocii lui Mihail Sadoveanu („Ceahlaul literaturii românești”) pe undele radio datează din 1951 și este vorba de un fragment dintr-o conferinţă publică despre Ion Creangă. Între 1952 şi 1957 scriitorul a realizat la Radio sute de înregistrări, în multe dintre ele citind pagini din propria-i creație literară („Nicoară Potcoavă”, „Baltagul”, „Hanul Ancuţei”, alte schiţe şi povestiri) sau cuvântări şi comunicări academice („Despre limba literară”, „Limba povestirilor istorice”, ambele în 1955). O altă înregistrare care face furori pe internet este ,,Însemnările unui vânător,, cu vocea lui Sadoveanu care a fost imprimată la Radio România în 1957. Acesta a realizat la jumătatea secolului trecut o întâlnire sonoră cu proza lui Turgheniev din ,,Însemnările unui vânător,, lecturând pe banda magnetică din opera romancierului și a dramaturgului rus I.S. Turgheniev, care a fost reeditat de Editura Radio România în 2010 sub forma unui CD Audio Book, la prețul de 11 ron. Vocea lui Mihail Sadoveanu a devenit azi ,,virală„ pe canalul ,,You Tube„ după ce s-au făcut publice mai multe înregistrări de către Radio România Cultural, sub egida ,,Ascultă vocea,, care au înregistrat peste 100.000 de vizualizări, numai povestea ,,Capra cu trei iezi„, a lui Ion Creangă, lecturată de Mihail Sadoveanu a înregistrat aproape 48.000 de vizualizări.

Și masonii mor câteodată… au trecut 55 de ani de atunci dar controversele au rămas!

Conform presei vremii, între 1927 și 1930 Mihail Sadoveanu a fost Venerabilul Lojii masonice ieșene „Dimitrie Cantemir” și a urcat inexplicabil de rapid în ierarhia masonică. Mai precis din luna februarie până în mai a anului 1929, a ajuns de la gradul 18 la 33 (maxim). A devenit membru al „Supremului consiliu de grad 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat în România” și nu mai este demult un secret că a participat la inaugurarea Templului Masonic de la București 1930. Între 1930 și 1935 a îndeplinit următoarele demnități masonice: „Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Naționale din România (MLNR), Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR și Mare Maestru al Franc-Masoneriei Române Unite. Se pare că și fratele său, Vasile Sadoveanu, de profesie inginer agronom, a fost, de asemenea, mason. Scrii-torul s-a avântat în acțiunea de unficare a masoneriei române, însă cu ambiția ca aceasta să se facă doar sub conducerea sa și așa s-a întâmplat chiar dacă asta i-a adus și o serie de repercusiuni. În 1930, Marea Lojă Națională a României este recunoscută de Marea Lojă Unită a Angliei din care au pornit toate lojile existente. În același an, Marea Lojă Simbolică s-a federalizat cu MLNR, iar Sadoveanu a devenit Pro Mare Maestru al MLNR și președinte al Lojilor Simbolice Scoțiene. În 1932 are loc federalizarea celor două mari loji rivale până atunci, MLNR și Marele Orient al României. La Conventul comun este adoptată o constituție promulgată de Pro Marele Maestru Sadoveanu. Odată înființată Federația Masoneriei Române Unite, a avut sediul în București, pe str. Sf. Athanase nr.1, și l-a avut la conducere pe M. Sadoveanu ca președinte și pe Em. I. Papiniu ca Mare Secretar Federal”. Scriitorul a rămas președintele Federației Francmasoneriei Unite până în 1937, când Masoneria a fost scoasă în afara legii, pregătindu- se terenul pentru dictatura carlistă.

La sfârșitul anilor ’30 scriitorul s-a retras pentru scurt timp din viața politică, din cauza dictaturilor de dreapta prin care trecea România, dar a revenit la începutul anilor ’40, oferindu-și sprijinul Regelui Carol al II-lea și formațiunii politice înființate de acesta, Frontul Renașterii Naționale, care încerca să blocheze venirea la putere a grupării radicale fasciste Garda de Fier. Regele îl numește membru al restrânsului senat corporatist. În 1940, Editura Fundațiilor Regale i-a publicat primul volum de Opere. După ce Conducătorul Ion Antonescu a înlăturat Garda de Fier în timpul rebeliunii legionare și și-a stabilit propriul regim fascist, Sadoveanu a rămas apolitic și a început să fie din ce în ce mai prezent în viața publică, ținând prelegeri pe teme culturale pentru postul național de radio.

Ascensiunea lui Mihail Sadoveanu în sistemul politic şi administrativ al regimului comunist a început după alegerile din 19 noiembrie 1946. La alegerile falsificate care aveau să legitimeze preluarea puterii de către comunişti, scriitorul a fost ales deputat independent de Bucureşti, pe listele Blocului Partidelor Democratice, o coaliţie formată din PCR, PSD şi sateliţii politici ai comuniştilor.

În 1949, Mihail Sadoveanu a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română. Trei ani mai târziu, scriitorul publică romanul istoric ,,Nicoară Potcoavă,, capodoperă a geniului. În 1954 publică volumul ,,Aventură în lunca Dunării,, și în 1955, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste.

Între 7 și 11 ianuarie 1958, Miahail Sadoveanu, Anton Moisescu și Ion Gheorghe Maurer devin președinții interimari ai Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcție care l-a propulsat vremelnic pe scriitor în poziția de șef al statului. Contribuțiile literare, dar și afinitățile sale politice, l-au făcut să i se acorde, în 1961, „Premiului Lenin pentru Pace”. Scriitorul a suferit un infarct care i-a afectat vorbirea și l-a lăsat aproape orb. În aceste condiții familia Sadoveanu a părăsit Bucureștiul și s-a retras în zona Neamțului, locuind într-o vilă aflată în apropierea Schitului Vovidenia și a localității Vânători-Neamț. Acolo Sadoveanu a fost vizitat periodic de prieteni din literatură, muzică și politică, printre care s-au numărat și Maria Tănase și Alexandru Rosetti. Mihail Sadoveanu s-a stins din viață acum 55 de ani pe data de 19 octombrie 1961, la ora 9 dimineața și a fost înmormântat pe 21 octombrie la Cimitirul Bellu din București. Casa din apropierea Schitului Vovidenia este astăzi un muzeu dedicat scriitorului, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”. Înaine să moară Mihai Sadoveanu a rostit o vorbă de duh care a rămas celebră ,,Dacă ar fi să regret că nu am venit mai devreme pe lume, aş face-o doar pentru că nu am apucat să-i cunosc pe cei doi români în care Dumnezeu a turnat har din belşug: autorul „Luceafărului”, Eminescu, şi pe cel al „Baladei pentru vioară”, Porumbescu”.

Sadoveanu a avut 11 copii, două soții și alte doamne ale vremii

În viața privată Mihail Sadoveanu a avut oficial 2 soții (Ecaterina Bălu și Valeria Mitru) și 11 copii din care doar Profira și Paul-Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la rândul lor scriitori.

Mihail și Ecaterina Sadoveanu au avut împreună 11 copii. „Soția lui Sadoveanu era femeie destoinică și aprigă. Născuse, crescuse și educase 11 copii. Uneori el meargea la vânat și pescuit, iar soția Catincuța rămânea cu grija casei și a copiilor. Însă, s-a întâmplat ca scriitorul să fie bolnav, iar coana Catincuța a trebuit să cumpere singură chiar și gaz lampant, pe datorie. Pe lângă toate acestea, lui Sadoveanu i se mai aprindeau călcâiele după doamnele vremii. Una dintre ele, Natalia Negru, prietenă de familie care se credea poetă, sub pretextul aducerii maestrului la corectat niște versuri, își îndesise vizitele în casa din Copou. Calitatea versurilor lăsa de dorit, dar vizitele doamnei continuau, determinându-i soției o reacție neașteptată, odată, după plecarea vizitatoarei. Așa micuță cum era ea, i-ar fi tras un pumn peste nas, zicându-i prozatorului: «Auzi, eu n-am casa de stricat! Mojicule! ». El n-a reacționat în nici un fel, poate și pentru că apăruse fetița lor Profirița (Profira Sadoveanu), care firesc, a întrebat: «Ce-ai pățit la nas, tăticuțule?». Răspunsul a fost tot amuzant: «M-am pălit la bărbierit, Prostirițo»”, scria Mihai Știrbu în revista „Luceafărul”.

Epilog! „Nu voi muri pe de-a-ntregul, dacă mă simt solidar cu cei care au lăsat să picure în cărți sânge din sângele lor…”

Chiar dacă biografia lui Mihail Sadoveanu din perioada comunistă trece printr-o perioadă de acuze și controverse, scriitorul a scris peste 100 de volume, iar multe dintre scrierile sale au intrat în patrimoniul culturii române datorită limbajului somptuos-evocator într-o sinteză livrescă de mare rafinanment, a trei limbi române: una populară, una arhaică și una imaginară. Altele din operele lui Sadoveanu au făcut obiectul unor emisiuni de teatru radiofonic memorabile sau a unor ecranizări celebre. (Neamul Șoimăreștilor (1965), Baltagul (1969), Frații Jderi (1973), Dumbrava minunată (1980), Documentar Mihail Sadoveanu și Hanul Ancutei – RFB Media (2015). Mai nou cârțile scriitorului fac furori pe site-ul de vânzărion-line eBAY unde operele sale se vând mai mult în euro decât în roni în timp ce pe site-ul Librărie.net, la un simplu clik pe comanda ,,search,, găsești cel puțin 170 de produse semnate de scriitorul român ca și când ar fi bine mersi în viață. Sper că adevărații iubitori ai operei Sadoviene și cei conștienți de valoarea inestimabilă a acestui tezaur cultural pe care marele scriitor l-a lăsat poporului român să fie respectat și conservat pentru următoarele generații. Iar dacă ar fi să închei într-un mod sadovenian l-aș parafraza chiar pe marele scriitor care sunt convins că a trecut într-o altă dimensiune, împlinit dacă a avut revelația de a scrie aceste cuvinte: Nu voi muri pe de-a-ntregul, dacă mă simt solidar cu cei care au lăsat să picure în cărți sânge din sângele lor, lumină din lumina lor, trecându-ne nouă un zâmbet de nădejde și încredințare că răspundem peste veacuri și milenii unei chemări a unui frate și lăsăm noi înșine un vis și o nădejde altor frați care vor veni după noi într-un veac viitor!

Robert Matei