CEA MAI VÂRSTNICĂ FEMEIE DIN BEICA DE SUS CREDE CĂ VIAŢA E UN DAR DE LA DUMNEZEU ŞI BĂTRÂNEŢEA O BINECUVÂNTARE !
Viorica Truţa a trăit sub trei regimuri diferite a prins doi regi, doisprezece Şefi de Stat şi a fost martora a unui război mondial şi a unei revoluţii. La cei aproape 95 de ani ai săi, are o minte ageră şi o tolbă plină de poveşti cu ursitoare, datini străbune, evenimente tragice din istoria satului şi multe sfaturi pline de înţelepciune pentru viaţă lungă şi sănătoasă.
Ascultând-o povestind pe Viorica Truţa înţelegi că fericirea vine din lucruri mărunte, din fapte mici, dar cu semnificaţii sufleteşti, foarte mari.
Cea mai vârstnică femeie din Beica de Jos crede că viaţa e un dar de la Dumnezeu şi bătrâneţea o binecuvântare iar când priveşte înapoi se bucură că a trăit o viaţă onorabilă şi e mândră de familia ei care înseamnă trei copii, cinci nepoţi şi nouă strănepoţi.
S-a născut în satul Beica de Sus, comuna Beica de Jos din judeţul Mureş la 15 octombrie 1927, în casa unor țărani cu gospodărie modestă: Ion şi Maria Truţa şi a avut trei fraţi vitregi : Ion, Nicolae şi Dănilă şi, o soră dulce din a doua căsătorie a mamei : Leontina căsătorită Raţiu, a cărui fiu Marin Raţiu a fost primar al comunei Beica de Jos în perioada 1982-1989.
Din copilărie îşi aminteşte că la bărbaţii din neamul Truţeştilor, în sat li se spunea nemeşi, care dacă întrebăm DEX-ul Limbii Române, spune că era denumirea dată în Transilvania, în Evul Mediu, nobililor mici și mijlocii. Iar dacă facem o scurtă analiză legată de Truţeştii din comuna Beica, descoperim că acest neam a dat de-a lungul anilor mulţi oameni de onoare acestui judeţ dintre care amintim pe : Andreiu Trutza – docente, Dumitru Truţa-judecător, Eugen Truţa-notar şi prefect de Sighişoara, Aurel Truţa administratorul primei cofetării româneşti din Reghin, Gheorghe şi Vasile Truţa-dogari renumiţi în zona Reghinului şi lista ar putea continua.
Viorica Truţa a făcut 7 clase în satul natal, unde l-a avut învăţător pe Nicolae Şipoş din Gurghiu, care ulterior a ajuns ministru adjunct al învățământului românesc și, cea de ministru-ambasador.
În tinereţe şi-a pierdut şi un frate la vârsta de 22 de ani care, a fost ucis de un fulger, în timp ce încerca să tragă clopotele bisericii, ca să anunţe oamenii din sat că se apropie o furtună.
Apoi a urmat ororile celui de Al Doilea Război Mondial, pe care le-a trăit cu ochii de copil. A fost martora ororilor Diktatului de la Viena, când Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei şi, nu poate uita nici azi cum un soldat hortyist a încercat să îi taie gâtul mamei sale. Rememorează cu ochii în lacrimi, cum viaţa mamei sale a fost salvată în ultima clipă de un rrom din sat, care cunoştea limba maghiară şi care a intervenit să aplaneze conflictul, minţind ofiţerului că femeia pe care voia să o ucidă, are doi băieţi care luptă în armata maghiară în Debrețin *(oraș important din comitatul Hajdú-Bihar, Ungaria, situat la 220 km de Budapesta).
La 12 ani, Viorica a fost la un pas de moarte, după ce un tanc a tras o rafală în carul în care se aflau hainele familiei Truţa, care se refugia din calea invaziei ruseşti. Au fost ani grei în care a văzut pe viu ororile războiului şi care i-au marcat întrega existenţă. În 1940, tatăl ei, Ion Truţa a fost concentrat la un Detaşament de Muncă Forţată în zona Darmezeu, lângă Sovata, iar după ce s-a întors acasă, la scurt timp a suferit un accident, după ce a căzut dintr-o căruţă şi a fost strivit de proprii cai. A fost dus urgent la spitalul din Reghin, însă nu a mai putut fi salvat.
După ce i-a murit tatăl, Viorica a rămas acasă împreună cu mama ei, unde amândouă au prins foametea din 1946 şi, au muncit din greu să poată supravieţui din munca câmpului. În anii 50, Viorica şi mama ei Maria cultivau cantităţi mari de ceapă, pe care o comercializau la Oneşti şi Braşov.
După terminarea războiului, Viorica Truţa s-a căsătorit cu un consătean, Ilieş Victor, cu care a avut doi copii: un băiat Ioan şi o fiică Maria (căsătorită Todor).
Viorica s-a recăsătorit a doua oară, pe 31 mai 1958, cu Nicolae Truţa, din Beica de Jos din a căror căsnicie s-a mai născut un copil, o fată botezată : Florina căsătorită (Cheteleş).
Din anul 1964, Viorica s-a mutat la Târgu-Mureş, unde a muncit în cadrul Întreprinderii Judeţene pentru Legume şi Fructe Tîrgu-Mureş. Cel mai mult a muncit acolo la înfiinţarea culturilor de castraveţi şi roşii.
Pe 29 iunie 1984, Viorica s-a pensionat şi s-a întors acasă pe Valea Beicii, împreună cu soţul ei Nicolae. Au dus o viaţă liniştită până în anul 2007, când Viorica a rămas văduvă, după 49 de ani de căsnicie. Viorica a continuat să locuiască singură până în anul 2021, când fiica acesteia, Florina s-a mutat cu ginerele ei acasă la Beica de Sus, să fie un sprijin pentru bătrâneţele mamei şi soacrei.
Viorica Truţa nu îşi arată deloc vârsta la 94 de ani împliniţi, iese în grădină la căpălit, citeşte Psaltirea ori ascultă muzică populară la televizor pe posturile ei preferate „Hora TV”, „Adeal TV” şi „Trinitas”.
Fratele ei, Dănilă Miculi a luptat în Al Doilea Război Mondial, a căzut prizonier la ruşi, unde a stat închis 7 ani în lagăr. După ce s-a întors acasă s-a stabilit în sat şi s-a căsătorit, însă a murit la scurt timp lăsând în urmă o soţie şi doi copii orfani.
Al doilea frate vitreg Nicolae Miculi după ce s-a întors din război, s-a căsătorit şi s-a stabilit la Târgu-Mureş. A avut doi băieţi, unul dintre aceştia fiind poetul Mircea Miculi, născut la 8 octombrie 1953 şi, care a scris mai multe volume de versuri, dintre care cea mai cunoscută este „Suspinul crizantemelor” şi o carte de proză „Ţara mea subţire”. Mircea a debutat în presă în cotidianul „Steaua roşie” pe 13 aprilie 1979, iar debutul ca poet l-a făcut în revista „Târnava” în 1994. A colaborat cu poezie la publicaţiile târgumureşene Târnava, Cuvântul liber, Oglinda de Mureş, Mureşul, Ţara noastră, Sentimente, Superintegrame Dragonul, Dragonul mic – integrame, Alo şansa!, Bucătăria mea, Jurnalul de Mureş şi la revistele Mihai Eminescu şi Căruţa cu poveşti din Sidney, Australia.
De-a lungul anilor familia Truţa s-a contopit prin înrudiri matrimoniale cu familile: Raţiu, Cheteleş, Borda, George, Cociş, Todor, Miculi, Ilieş, Vodă sau Oprea care la rândul lor au dat naştere la alte poveşti şi destine fixate de clepsidra timpului într-o existenţă infinită în timp, generaţie după generaţie urmându-şi cursul firesc al vieţii.
Site-ul „viselenuautermenlimita.ro” îi urează doamnei Viorica Truţa multă sănătate, o viaţă senină şi plină de bucurii alături de cei dragi !
About Author
