MI-E DOR DE OAMENI CARE AU FOST !

Cineva mi-a spus odată că dor e un cuvânt care nu are echivalent în lume, nu pot să spun 100% dacă este adevărată această afirmaţie dar cu siguranţă dorul românesc nu seamnă cu nici o simţire la granița dintre durere și plăcere a unei alte limbi. Marele Nichita Stănescu obişnuia să spună „Dacă nu ştii să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine” În limba română când ți-e dor de cineva e greu să o explici în cuvinte însă totuşi din când în când nu strică să facem nişte exerciţii de admiraţie faţă de oamenii de care ne este dor.

Pe 13 mai de „Ziua Internaţională a Dorului” m-am întrebat şi eu de cine îmi este dor dor ? şi pentru cine aş putea să scriu un mesaj ? După o pauză de 20 de minute în care mi-a lăsat gândurile să zboare prin univers mi-am dat seama că cel mai mult îmi este dor de reghnieni pe care i-am cunoscut de-a lungul vieţii şi care azi nu mai sunt printre noi. Oameni care au fost pentru mine modele de forţă şi curaj, care mi-au dat voie să îi cunosc şi să îi descopăr…

Mi-e dor de inginerul Vasile Herţa fostul director al Fabricii IRUM care după pensionare și-a petrecut ultimii 20 de ani din viață sacrificând bani, timp și energie încercând să facă o lume mai bună. Dovadă stau scrisorile de mulțumire din partea UNICEF pentru donațiile care le-a făcut de-a lungul anilor și despre care el nu a vorbit niciodată. Fie că banii săi au ajutat copiii din România să meargă la școală și să aibă toate rechizitele necesare, au hrănit copii care sufereau de malnutriție infantilă, au contribuit la dotarea unor maternități cu aparatură medicală performantă sau au ajutat copiii din sistemul de protecție a copilului, niciodată nu a făcut publicitate din asta. Era un om cu principii de viață foarte sănătoase, un exemplu de generozitate și un prieten de nădejde.

Mi-e dor de istoricul Dumitru Vasi Şoimoşan şi de bancurile sale despre politicienii români şi străini care a plecat la ţărmul veşniciei neîmpăcat că nu a reuşit să tipărească „Istoria Cimitirelor din România” la care a muncit zece ani şi care i-a fost confiscată de Organele de Securitate în perioada comunistă. L-au minţit foarte mulţi politicieni şi oameni influenţi că îl vor ajuta să îşi publice manuscrisele şi când şi-a dat seama că a fost folosit a fost mult prea târziu.

Mi-e dor de boxerul Niculiţă Moldovan a cărui viaţă a fost de la un capăt la altul o lecţie de onoare prin performanţă, un om care a disputat de-a lungul carierei sale de boxer, 190 de meciuri naţionale şi 39 de meciuri internaţionale toate fără cască pe cap la categoria de 57 de kg.

Mi-e dor de distinsul profesor şi scriitor Ioan Costea, alături de care am început o colaborare inedită în cadrul revistei „Reghinul Nostru”pe vremea când maestrul avea 74 de ani şi semna o rubrică lunară intitulată „Reghin Destin şi Istorie”. Stabileam împreună subiectul pe care îl abordam în fiecare număr al revistei şi de regulă ne întâlneam la fosta Casă de Bal, azi, „Cafee Intim”, clădire care îl fascina fiind edificată la 1863 din banii împrumutaţi de la Împărăţie. Era un om controversat dar care exercita o imensă fascinaţie asupra cititorilor săi şi ulterior a telespectatorilor după ce a devenit protagonistul emisiunii „DESTIN ŞI ISTORIE” pe postul de televiziune DAReghin TV.

Puţini ştiu că despre prima iubită din adolescenţă a profesorului, P.V. au circulat zvonuri că ar fi fost fiica nedeclarată a Mareşalului Ion Antonescu la început nu am dat curs acestor zvonuri dar când i-am văzut fotografia din adolescenţă a acesteia am rămas înmărmurit de asemănarea izbitoare dintre cei doi. Mă mai întreb şi acum dacă a fost o pură întâmplare faptul că profesorul a scris la un moment dat studiul „Interogatoriul acuzatului Ion Antonescu” sau a făcut-o cu bună ştiinţă ca un omagiu adus unei fete de care s-a îndrăgostit în toamna anului 1958 la o serată dansantă organizată la Şcoala Medie Mixtă din Teiuş ?

Mi-e dor de Ioan Bândilă Mărceanu, rapsod popular, scriitor, reporter BBC, colecţionar, taragotist pe care l-am admirat extraordinar de mult pentru curajul său după ce mi-a acordat un interviu în care mi-a explicat cu lux de amănunte cum i s-a furat identitatea”. Acest om nevinovat a fost victima unui „furt de identitate”, iar ulterior a ajuns să fie anchetat de politia din 14 județe ale țării pentru prejudicii de miliarde aduse statului român. După ce adevărații escroci au fost prinși, instituțiile care l-au hărțuit pe nedrept au „omis” să își ceară scuze. Reportajul meu a ajuns în scurt timp subiect de televiziune pe postul Antena 1 în emisiunea „9595” realizată de Dr. psiholog, Cristian Andrei, iar după această experienţă eu şi Ioan Bândilă Mărceanu am devenit prieteni adevăraţi.

Mi-e dor de Ioan Moldovan, fostul şef al Autobazei 3 Transport Auto din Reghin, fiul lui Ioan Moldovan a Corbului din Orşova şi a paznicului de vânătoare Macedon Moldovan. Timp de peste 40 de ani, carismaticul instructor auto, Ioan Moldovan din iubire pentru copii a intrat în pielea lui Moş Gerilă, Moş Nicolae sau Moş Crăciun cu costum, barbă, mănuşi şi sac foarte încăpător, îndulcind copilăria multor generaţii de prichindei care şi-au spus mii de dorinţe pe genunchii săi. Dincolo de faptul că era un bun orator Ioan Moldovan avea şi talent de poet şi scria nişte versuri extrem de emoţionante. Îmi amintesc şi acum câteva strofe pe care le recita cu drag celor care îi treceau pragul casei: „Doamne, toate sunt prin tine, Şi averea şi puterea, Fericirea, mângăierea /Ce ne trebuie, şti bine. Dai cu dreaptă socotinţă/Mulţumiri şi suferinţă/ Lui Isus i-ai dat o cruce, Că ştiai că o poate duce/ Când dureri ne dai şi nouă, Ne dai plânsul ca pe o rouă/ Eşti puterea înţeleaptă, Şi Justiţia cea dreaptă/ Fă oricând ce vrei din mine, Doamne, toate sunt prin Tine/

Mi-e dor de îndrăgita artistă Natalia Gliga, eminentă interpretă a melosului popular românesc şi îndeobşte a romanţei. Doamnă a cântecului pe care l-a slujit cu credinţă, iubire şi bucurie, timp de treizeci de ani. O femeie extraordinară care ştia să-și fac timp să îi ajute pe ceilalți, chiar dacă și ea avea propriile probleme personale. Pentru această femeie răutatea nu exista, era iubire pură, de multe ori o priveam şi mă minunam parcă era de pe altă planetă, avea mereu zâmbetul pe buze. Nu cunoştea sentimentul răzbunării sau invidiei şi nu purta pe suflet povoara vreunei frustrări.

Mi-e dor de gazetarul Alexandru Şomodi care s-a stins din viaţă atât de trist la vârsta de 62 de ani. Un om greu încercat de soartă care după revoluția din 1989 s-a privatizat și a deschis o mică tâmplărie, domeniu în care a lucrat câțiva ani buni, până ce a fost șantajat de un asociat parșiv. Chiar dacă a pierdut tot nu a cedat psihic şi s-a reprofilat pe jurnalism. A scris de-a lungul vieții pentru publicații, precum ,,Gazeta Reghinului”, ,,ASTRE”, ,,Jurnal de Reghin” a fost secretar de redacție și redactor șef al săptămânalului ,,Opinia Reghineană”, iar în anul 1999 a înființat ,,Semnal”, o publicaţie locală multilingvă. În ultimii ani de viață a colaborat cu cotidianul ,,Cuvântul Liber” și se pregătea să scrie o carte, dar nu a mai apucat.

Mi-e dor de mulţi dar poate cel mai dor îmi este uneori de un om pe care am impresia că l-a uitat toată lumea din Reghin după ce a murit. Mi-e dor de omul de afaceri Ioan Ormenişan care mi-a dat multe sfaturi bune despre cum pot să fiu un tată bun, cum să îmi menţin condiţia fizică prin sport şi multe alte lecţii de viaţă care nu le găseşti în cărţile motivaţionale şi de dezvoltare personală… Dumnezeu să-i ierte pe toţi şi să îi odihnească în pace !