Pe 15 martie Orban Csaba ar fi împlinit 57 de ani ! Oare cum ar fi fost dacă ?

Azi trebuia să te sun, să-ti urez „La mulţi ani” și să povestim despre orice ţi-ar fi făcut ţie plăcere. Poate că ai fi preferat să vorbim despre viaţă, poate despre sport, despre oameni locului, ori colegii tăi de liceu sau de ce nu despre filmele tale preferate, orice subiect ar fi fost pe placul meu. Din păcate, nu mai am cum să-ţi spun câte lucruri aş fi vrut să îţi spun fiindcă Dumnezeu a hotărât să pleci de pe acest pământ. Poate a fost prea devreme pentru noi dar poate a fost exact în anul, ziua, ora şi secunda scrisă în cartea vieţii tale din ceruri. Oricât de mult mi-aş dori să ştiu care este adevărul probabil că nu îl voi afla niciodată.

Dragul meu prieten, ai practicat atâtea sporturi : atletism, lupte greco-romane, fotbal, judo, ciclism, tir, schi, aruncarea suliţei şi aruncarea cu discul şi trebuie să-ţi mărturisesc că m-am întrebat de atâtea ori oare unde ai fi ajuns dacă nu exista aceea zi de 18 august 1985 în viaţa ta ? Oare unde ai fi ajuns astăzi ? dacă nu s-ar fi întâmplat acel accident de pe râul Mureş când ai plecat cu mai mulţi prieteni la o partidă de înot ?

Oare cum s-ar fi derulat viaţa ta, dacă în timpul acelei săriturii în apă nu te-ai fi lovit la cap de un bolovan ? Oare câte medalii de aur, de argint şi de bronz ai mai fi obţinut, dacă în urma impactului nu ţi-ai fi fracturat acele inelele cervicale ale coloanei vertebrale care te-au transformat peste noapte într-un handicapat locomotor tetraplegic ?

Oare cu cine te-ai fi căsătorit şi cine ar fi fost copii tăi, dacă nu ajungeai într-un cărucior cu rotile ?

Mi se umezesc ochii şi plâng cu lacrimi de neputinţă când privesc la fotografia pe care mi-ai făcut-o cadou la ultima mea vizită la tine. În fotografie aveai 20 de ani, erai un băiat frumos cu un corp de gladiator ce avea toată viaţa înainte şi toate perspectivele să ajungi un sportiv de performanţă consemnat în analele istoriei sportului românesc.

În schimb viitorul tău avea să fie altfel. La scurt timp ai suferit un accident care te-a imobilizat la pat şi a început cea mai grea competiţie din viaţa ta, cea pentru supravieţuire.

Destinul tău a fost unul atât de crunt încât îmi fac cruce când mă gândesc la tine şi la lupta pe care a trebuit să o porţi zi de zi peste 12.000 de zile la rând de suferinţă fără leac şi la sute sau mii de frământări şi întrebări fără răspuns.

Nu pot nici măcar să îmi imaginez cum ai putut să mai găseşti în tine atâta forţă să înveţi să mergi într-un cărucior cu rotile în centrele de recuperare şi cu ce puteri ai reuşit să începi din nou să îţi mişti mâinile.

Nu ştiu unde ai mai găsit în tine atâta putere şi credinţă să îţi accepţi boala timp de aproape 34 de ani să duci o cruce atât de grea cu atâta demnitate.

Îndrăznesc să spun că printr-o putere parcă nepământeană ai sfidat medicina şi toate limitele umane sperând ani la rând să păşeşti din nou pe picioarele tale. De la 20 de ani până la 54 ţi-ai dus crucea suferinţei într-un mod admirabil şi în acelaşi timp imposibil de explicat pentru mine şi te-ai resemnat cu destinul în final că niciun doctor din lumea aceasta nu a reușit să îi facă promisiunea că mai există şansa să-ţi reconstruiască reţeaua neuronală care procesa semnalele dinspre și către picioare. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, între atâtea suferințe peste sufletul tău Csaba, a venit vestea poate cel mai greu de suportat.

Moartea mamei tale care întotdeauna s-a distins prin curățenia și frumusețea ei spirituală fără seamăn, femeia care ţi-a dat viață și care a stat la capătâiul tău atâtea zile, luni, ani, zeci de ani, rugându-se la Dumnezeu să îl ţină în viaţă pe fiul ei cu orice preţ şi care făcea liniște în tot universul pentru ca tu să te poţi odihni acum nu mai era lângă tine să îţi aline suferința. Această pierdere neașteptată ţi-a provocat un șoc apoi o comă profundă din care nu te-ai mai trezit niciodată, aici, pentru noi …

Dumnezeu să te odihnească în pace prieten drag !