ROMÂNIA MEA IUBITĂ DIN MERS de ION POTOLEA

Mi-a plăcut enorm ideea editorialului „România mea iubită din mers” scris de poetul, Ioan Potolea din Slivna Galaţi care momentan locuieşte în Leeds în Regatul Unit al Marii Britanii, postat pe 12 martie 2022 pe pagina personală de Facebook. Când l-am cunoscut eu pe fostul marinar Ioan Potolea era  director la o companie multinațională de export în industria lemnului şi student activ în anul III la Facultatea “Petru Maior“ din Targu-Mureș, profilul filologie unde își face conștiincios temele de seminar, dar care mai scria și câte un poem la o cafea. Eu l-am cunoscut la o cafenea selectă „Business Cafe” din oraşul viorilor care aparţinea milionarului Mircea Oltean, director General al IRUM S.A, ulterior ne-am mai întâlnit şi la alte cafenele din Târgu-Mureş din Piaţa Trandafirilor care traversează centrul şi la o nuntă la „Pădurea Rotundă” şi la o lansare de carte în comuna Chiherul de Jos.  Îl invidiez pe acest om pentru modul în care a  „colindat” România în lung şi în lat pentru a-şi găsi rostul şi a-şi înţelege menirea pe acest pământ motiv pentru care public editorialul prietenului meu şi pe site-ul „viselenuautermenlimita.ro”. Sper să vă placă…

„Am colindat România în lung și în lat. La Lunca Bradului, dacă intri în bufetul gării și întrebi „măi băieți, care știți ce mai face Potolea?” – sigur cineva o să-ți spună că nu am mai trecut demult pe acolo, sigur barmanița o să-și amintească – „cerea invariabil un mic jãgermeister ca să fenteze fiola”, asemenea la un han la Borzont în Harghita, asemenea la restaurantul bun de la Lacul Roșu, ori la un bufet prăpădit cu 4 locuri de la ieșirea din Cheile Bicazului, chiar la piciorul unei stânci uriașe.

Drumul peste Obcine de la Sadova la Sucevița peste Palma, acolo era unul care avea o rulotă cu dulciuri miere și suveniruri… Pasul Palma sau Ciumârna, vreau să zic, apoi poienile cu liniștea lor totalitară cu iarbă deasă și înaltă până la pulpă, apoi precare singuratice înnegrite adăposturi pentru cosașii de fân… nu o să mă credeți, la Marginea este undeva un magazin de vechituri, haine, încălțăminte, mobilă, tablouri, instrumente muzicale, am privit minute în șir hipnotizat o muzicuță hohner…prin parfumul acela de ușor mucegai, de odaie stătută, toate articolele erau din germania aduse…Îmi cumpăram de fiecare dată, ca pretext de vizită, o pastă de dinți foarte aromată și dulce ca guma de mestecat, o doamnă în vârstă vindea, dacă îmi dați 20 de fotografii pe masă aș putea să o recunosc, mi-am luat un fain vindiac maroniu cu vopseaua puțin crăpată, din magazinul ei, dar mă cunosc ca pe un cal breaz patronii unei pensiuni din Vatra Dornei *(judeţul Suceava) care ştiau slăbiciunea mea pentru un bulz bogat în jumări și pături de brânză cu un cui de pălincă înainte, pe Valea Bârgăului mă știu vreo douăzeci de familii, sigur unii cu care nu am ieșit curat în afaceri, din cauza lor sau a mea, nimeni nu știe m-ar putea vorbi de rău, dar nu-i sigur, am achitat socoteala ciobanului pe unde am fost…

Ştiu un păstrăv bine făcut cu mujdei și mămăligă la Valea Străjii, la poale, înainte să urci Tihuța, știu cișmeaua cu șuvoi bogat de la Romuli, și aia cu apă minerală medicinala dintre Anies si Rodna, și aici dacă intrați la marea familie Iugan sigur cineva vă va spune, da da îl știam de mult, venea des pe la noi, îmi plăceau gogosile din autogara de la Năsăud și cele de lângă piața din Vatra Dornei, știu parcul puțin dezolant din fața hotelului sindical Hebe din Sângeorz-Băi știu un grup de oameni care se întâlnesc de zeci de ani in coltul neschimbat al cofetăriei aceluiași hotel hebe unde beau cafeaua făcută la ibric și vorbesc despre fotbal , pot descrie tot de acolo vechiul neschimbatul, socialistul galantar cu savarine ecleruri și cremșnit.

Îmi plăcea borcanul cu miere și propolis pe care mi-l dădea un tânăr apicultor pe culmea Pângaraților, sunt convins că nu m-a uitat, știa, avea pregătit un borcănaș mai mic, cu linguriță, ospătam pe loc, chiar acolo povestind in fața gheretei lui, îmi făcusem tabiet din prânzul tot cu păstrăvi și mămăligă la hanul pescăresc din Câmpul Cetății, îmi tratam melancolia de iarnă cu șederi lungi la fereastra unui bar turn de lângă lacul Ursu la Sovata… Știu și la rândul lor ei mă știu câțiva oameni din Ciocăneşti pe Bistrița Aurie… apoi benzinăriile sentimentul de nomad modern pe care ți-l dă o cafea băută așa la un popas de alimentare și un citit de ziar…

Am iubit România din mers ca să zic așa, în sensul diurn al metaforei, și de fapt multe alte locuri au fost în calea mea, în viața mea în continuă mișcare… mi-amintesc ca prin ceață de un personaj din Faulkner Cătunul unul Ratliff era agent distribuitor de masini de cusut cunoscut in tot ținutul fictiv Yoknapatawpha… prefațatorul cărții mele, „insula ahab 59”, de altfel citează intuind esența unui destin:

„Călătoria – biserica la care m-am închinat în toate zilele.”