SĂ NU UITĂM CĂ LA 1 DECEMBRIE 1918 A AVUT ŞI REGHINUL UN JURNALIST DELEGAT LA ACTUL UNIRII TRANSILVANIEI CU PATRIA MAMĂ !
A fost odată un mare jurnalist, scriitor, traducător, luptător pentru drepturile naționale ale românilor și deputat ales, din partea presei la Marea Unire de la 1918, uitat azi chiar și de marii istorici. Se numea Iosif Șchiopul, o elită veritabilă pentru care mă lupt cu orice ocazie să o omagiez și să o aduc în actualitate. În anul 2012 Nicolae Popescu scria articolul ,,Redescoperindu-l pe Iosif Şchiopu. Ţara Bârsei şi Cavalerii Teutoni” în revista Foaie Națională din care citez ,,O lipsă a întregii istoriografii româneşti este cenzurarea, practic eliminarea din discursul istoriografic a operei lui Iosif Şchiopul. Prea puţină lume a auzit de numele acestui sîrguincios cercetător al istoriei Transilvaniei în secolul XIII, care prin anii 30-40 ai secolului trecut a publicat o serie de cărţi care spulberau toate teoriile acceptate privind istoria secolului al XIII-lea în spaţiul carpato-dunărean, mai ales a presupoziţiilor politice ale revizionismului maghiar post-Trianon. Nimeni nu ştie măcar cine a fost!”.
Prin metode tradiționale și moderne de regăsire a informației am pornit pe urmele acestui om misterios din istoria României prin arhive, în biblioteci la colecționari de manuscrise vechi și în final am aflat cine a fost ?
S-a născut la 5 februarie 1876, în Reghinul Săsesc ca fiu al lui George Șchiopul și al Ecaterinei Barbu. Tatăl său, a fost cancelist judecătoresc, membru al ,,Astrei” și corespondent al Gazetei Transilvaniei iar mama sa se înrudea cu memorandistul avocat Patriciu Barbu căsătorit la Reghinul Săsesc cu Elena Grecu. (Ţin să precizez că toate coloniile românilor macedonieni aşezate în decursul veacului al XVIII-lea până în cele mai îndepărate oraşe ale Europei au fost considerate drept colonii „greceşti”, iar ei numiţi chiar şi de Românii din Ardeal „Greci”. Acest fenomen curios se datorează întrebuinţării dialectului lor aromânesc numai în cercul restrâns al familiei şi a lipsei unei limbi literare naţionale, a fost constatat prima oară de marele istoric Nicolae Iorga la colonia de aromâni din Moscopole, aşezată în secolul al XVIII în oraşul Poznań din Polonia).
Iosif Şchiopul a învățat la Gimnaziul Evanghelic inferior din Reghinul Săsesc, apoi la Gimnaziul greco-catolic din Blaj în perioada 1890-1894 unde concitadinul nostru a fost coleg cu Octavian Codru Tăslăuanu, (viitor scriitor și senator în Parlamentul României). Pentru că a protestat împotriva modificării statutelor Societății de lectură a elevilor din cursul superior până la urmă elevul a fost constrâns să părăsească orașul și să plece la Brașov, absolvind studiile medii la Gimnaziul românesc. După bacalaureat, și-a continuat studiile la Universitatea Politehnică din Munchen în perioada 1895- 1897 unde în ciuda lipsurilor materiale a devenit un student eminent ajungând secretar al Societății Studențești România. În capitala Bavariei însă i s-a întâmplat un accident compromițător (un fals pentru o femeie într-o gestiune publică), lucru care l-a obligat să realizeze una dintre cele mai ample activități ziaristice anonime din Ardeal, de până la Unire, fiind totodată și un patriot profund înflăcărat, să îl citez pe cronicarul Vasile Netea, născut pe Valea Mureşului la Deda care l-a cunoscut personal pe jurnalistul Iosif Şchiopul.
Un lucru demn de precizat este faptul că în 1904 , reghineanul a realizat, în revista Luceafărul, studii cosacrate presei din Japonia – o preocupare nouă pentru cititorii timpului de atunci și colaborarea sa sub pseudonim din redacțiile ziarelor Lupta și Tribuna.
În 1907, a fost angajat ca jurnalist de Dr. Alexandru Vaida Voievod, la ziarul „Lupta”, chiar de către cel care în 18 octombrie a anului 1918 citea în Parlamentul ungar de la Budapesta, Declaraţia de independenţă a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungare, adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania în şedinţa din 29 septembrie de la Oradea.
În 1912 Iosif Șchiopul s-a expatriat, după ce s-a închis ziarul Tribuna de la Arad, organ al grupării politice conduse de Octavian Goga, unde scria. Odată ajuns pe pământ american, reghineanului i s-a încredințat, de colonia românească din Cleveland, conducerea ziarului local ,,Românul” calitățile sale de de ziarist și patriot român relevându-se și printre americani. În luna iulie, dorind să se manifeste absolut liber, a înființat la Youngstown (Ohio) ziarul propriu, „Glasul Vremii” (The Voice of the Time).
Ziaristul reghinean a trimis din America, pentru revista „Familia”, din București, numeroase cronici și însemnări, precum și un lung studiu, scris pe o largă bază sociologică, intitulat ,,Românii din America”. O călătorie de studii în Statele Unite, în aprilie-iulie 1913, în care a înfățișat în mod amănunțit cauzele emigrației românești, ocupațiile și veniturile românilor din America, viața lor economică socială și culturală.
În 1914, la începutul Primului Război Mondial, Șchiopul s-a reîntors în Transilvania, de unde s-a refugiat apoi la București, unde alături de Octavian Goga, Vasile Lucaciu și ceilalți ardeleni au avut o parte însemnată la susținerea luptei pentru intrarea României în războiul pentru eliberarea fraților robiți.
Iosif Șchiopul a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai poetului național Octavian Goga care i-a și scris prefața cărții reghineanului ,,FLORI DE SÂNGE” o culegere de poezii populare trimise de soldații români din armata austro-ungară de pe câmpurile unor lupte străine de interesele naționale românești.
La 17 septembrie 1915, Iosif Șchiopul semna împreună cu O. Goga, O.C. Tăslăuanu, O. Ghibu și alții, în calitate de fost redactor al Tribunei, memoriul ziariștilor ardeleni, adresat Federației unioniste pentru a cere să fie înrolați în rândurile ei, pentru a continua la București lupta începută pe baricadele din Transilvania. Noile sale articole vor apărea de acum înainte în Tribuna, Epoca și Ardealul.
La 1 Decembrie 1918, activitatea reghineanului Iosif Șchiopul, a fost răsplătită prin alegerea ca deputat din partea presei, în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, alături de Silviu Dragomir, Eugen Goga, Giță Pop, Ioan Clopoțel, Dr. Avram Imbroane, Ioan Montani și alți vrednici publiciști ardeleni și bănățeni, luptători pentru Unire.
După Unirea de la 1918, Iosif Șchiopul l-a urmat pe Octaivan Goga și Octavian Tăsluanu, care au devenit corifeii Partidului poporului, înființat de generalul Averescu, până în 1925, când s-a retras din publicistică, dedicându-se diplomației și studiilor de istorie. Așa a ajuns în perioada 1925-1928 unul dintre cei mai reprezentativi “ambasadori” români în străinătate, într-o funcţie râvnită de orice jurnalist european. Iosif Şchiopul era ataşat de presă la Berna, în Elveţia, în 1926, calitate în care s-a remarcat ca unul dintre colaboratorii cei mai devotaţi şi iscusiţi al ministrului al afacerilor străine Nicolae Titulescu, în special în procesul optanţilor unguri.
În următorii doi ani, reghineanul a lucrat la legaţia din Berlin, după care a revenit în ţară, continuând să lucreze în direcţia presei din Ministerul Propagandei. În 1932 a publicat cartea Contribuții la Istoria Transilvaniei în secolele XII și XIII, care a contribuit într-o largă măsură la elucidarea unor probleme de istorie medievală transilvană. În 1945 a și-a tipărit la București ultima carte : Țările Românești înainte de secolul al XIV-lea, apărută la Biblioteca Istorică ,,Universul”. S-a stins din viață un an mai târziu departe de Reghin în inima capitalei, uitat de către toți vechii prieteni după cum scria Vasile Netea în ,,Memoriile” sale.
Pentru că, pe o scară deloc abstractă a valorilor, a reprezentat acel punct de certitudine, exemplar, care a conferit meseriei deschiderea necesară pentru a deveni pildă și document pentru un timp pe care clepsidra îl va fixa într-o eternitate anume, la ceas aniversar la 100 de ani de la Marea Unire poate că autoritățile locale se vor gândi să îi confere un titlu onorific de Cetățean de Onoare al Reghinului sau să denumească o stradă cu numele și prenumele acestei mari somități a născută în acest municipiu care și-a scris numele prin munca sa în Cartea de Aur a Personalităților din România.
A scăpat de valul de arestări a unioniștilor de la începutul anilor 50, fiindcă a murit în 1946 altfel ar fi fost umilit, anchetat, arestat și maltratat într-una din închisorile de exterminare comuniste din Republica Populară Romînă or din Republica Socialistă România. Regretatul cronicar Vasile Netea povestea la un moment dat în memoriile sale despre întâlnirea sa cu marele gazetar, Iosif Șchiopul, poliglot, care vorbea fluent 7-8 limbi străine, în decursul unei plimbări în București prin Cișmigiu, (pe vremea când unionistul avea vreo 70 de ani) din care citez un fragment : Evident, în primul rând am vrut să știu care au fost legăturile sale cu Reghinul, cu Mureșul. ,, – Apoi patrionate dragă (om al pământului natal, adică născut în aceeași parte de țară, expresie ardelenească), legăturile mele cu Reghinul au fost legături de familie, de tinerețe, tatăl meu fiind înrudit cu memorandistul Patriciu Barbu și deci cu toți ceilalți ,,bărbești,, Sever Barbu și cântăreața Aca de Barbu. Familia noastră de acolo e stinsă astăzi cu totul, și au trecut mulți ani de când nu am mai trecut prin Reghin. Nostalgiile tinereții, nostalgiile după frumosul orășel și după frumoasele sate ale Mureșului și ale Gurghiului, pe care le-am vizitat de atâtea ori, îmi umezesc însă deseori ochii și fac să mă gândesc cu melancolie la acel trecut care nu se mai poate întoarce”.
About Author
