Îndrăgitul interpret vocal de muzică folk, instrumentist și compozitor împlineşte astăzi 50 de ani. Cu acest prilej îi dorim multă sănătate și numai bucurii alături de cei dragi. Mulți și fericiți ani! Emil este un om temperat prin răbdare, care a avut curajul să debuteze în muzică la o vârstă la care alții cred că nu mai poți, să ai o carieră de artist. A devenit cunoscut reghinenilor din culisele Galelor Sportul Reghinean unde a întreținut atmosfera mai multe ediții, datorită concertelor susținute în ,, Dogma Pubs”, Pizerria „Dracula” și pentru aparițiile pe scena Festivalului de Tradiții și Obiceiuri de pe Valea Mureșului și de la posturile de televiziune:  DAReghin TV și  Ardeal TV. „Dacă ai ști”, ,,Declarație de iubire”, ,,Fetiță cu părul bălai” sunt cele mai cunoscute piese ale sărbătoritului pe care le-a lansat oficial pe canalul YouTube în anii 2014 și 2016. Sărbătoritul a susținut de-a lungul anilor recitaluri în deschiderea unor concerte de marcă a unor artiști consacrați precum: Magda Puașkaș, formația Compact ori trupa Bosquito, evidențindu-se printr-o voce plină de sensibilitate, nuanţare şi o frazare distinctă. 

Iar pentru că de curând sărbătoritul a suferit o intervenție chirurgicală complicată la coloana vertebrală la Spitalul Județean din Târgu-Mureș și momentan se află în convalescență îi dorim: „însănătoșire grabnică” și așteptăm să îl vedem cât mai curând pe scenă ciupind corzile chitarei într-un concert memorabil, fiindcă muzica pentru el, este hrană, medicament, aer, viață, sunet, minune și dorință.


LOGO 2019

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *