46952970_1725991667506005_7615187829982756864_n

 

Julianna Stoica își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Femeia de afaceri, originară din Târgu-Mureș, locuiește în Reghin din anul 2004, administrează cu succes magazinul de articole vestimentare ,,Julia Fashion” din 2011 și deși a împlinit 32 de ani în 2018 se simte de 23.

Reghineanca nu este pudică când vine vorba de vârstă, pe care o consideră doar o cifră și spune că i se pare o dovadă de respect faţă de sine şi încredere în propria persoană când o femeie îşi spune vârsta. <Poți străluci la orice vârstă dacă mintea și sufletul îți sunt pline de alte lucruri mult mai atractive decât o simplă numărătoare. Altfel spus, noi suntem cei care dăm culoare, cu tonurile plus sau minus, vârstei noastre biologice. Orice vârstă atinsă înseamna de fapt începutul unui alt anotimp în care trebuie să lucrezi cu tine în plan spiritual, emoțional și familial> a declarat sărbătorita pentru site-ul viselenuautermenlimita.ro. 

În ciuda popularității de care se bucură, în spațiul monden reghinean, Julia a rămas aceeași blondă jovială, cu mult bun simţ, care preferă liniştea, în locul unei petreceri zgomotoase. La aniversarea celor 32 de ani, sărbătorita a preferat să-şi petreacă ziua de naştere alături de familie, acasă într-un cadru intim în locul unui restaurant de fițe. Reghineanca a declarat că și-a petrecut prima parte a zilei sărbătorind prin muncă în cadrul firmei urmând ca seara să o petreacă în sânul familiei alături de soțul ei, Dan Stoica, cei doi copii: Sergiu și Vanessa și câțiva prieteni apropiați savurând delicatese gătite chiar de sărbătorită ce vor fi asortate cu șampanie franțuzească.  


viselenuautermenlimita.ro

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *