Omagiu paznicului de vânătoare din Orșova care l-a hrănit cu mămăligă pe contele Sámuel Teleki și l-a păcălit pe Ionel Pop, secretarul Marii Adunări de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918!

Macedon Moldovan a Corbului din Orșova a fost unul dintre cei mai longevivi paznici din teritoriul regal Gurghiu-Lăpușna, care avea raionul de serviciu la Țigle, pe la Săcuieu. A slujit ca paznic de vânătoare pentru Arhiducele Rudolf și pentru Contele Teleki iar mai târziu pentru Casa Regală a României. Macedon este pomenit în cartea ”Gurghiu domeniu de vânătoare în trecut și astăzi” scrisă de August R. Von Spieess, în paginile Revistei , ”Carpații” și nu în ultimul rând în cartea ”Caleidoscop” care cuprinde mai multe texte nepublicate ale lui Ionel Pop, preluate din manuscrisele „La hotarul umbrelor …” și „Genius loci”.

S-a născut în satul Orșova în anul 1876 pe Valea Gurghiului, comitatul Mureș-Turda, Regatul Ungariei, în familia agricultorului greco-catolic, Todor Moldovan și a Mariei Moldovan. S-a căsătorit pe 24 februarie 1901 în Orșova cu Carolina Suciu, *(născută la 17 martie 1879 din Urisiu de Jos) și au fost cununați de preotul Demetriu Fărcaș. Au avut împreună 6 copii (Anica, Iosif, Niculae, Ioan, Dumitru și Paraschiva) și în ciuda vremurilor grele în care a trăit i-a lăsat la fiecare urmaș moștenire câte un teren și ceva bunuri pe care le-a agonist de-a lungul vieții.
Moldovan Macedon a fost paznic de vânătoare în fondul regal Gurghiu-Lăpușna care se întindea pe o suprafață de 45.000 de hectare atât în perioada în care domeniul aparținea administrației austro-ungare cât și după ce a intrat în proprietatea Casei Regale a României. Deși Macedon, avea doar șase clase făcute în satul natal a ajuns în decurs de peste patru decenii să cunoască toate tainele cinegeticii și să vâneze alături de cei mai renumiți vânători ai epocii: prințul Rudolf de Habsburg, prințul de Walles, prințul Leopold, contele Samuel Teleki, prințul Miguel Januário de Braganca pretendent la tronul Portugaliei, baronul Kemeny, Majestatea Sa Regele Ferdinand I, M.S. Regele George al Greciei,Principele regent Nicolae al României, Regele Carol al II-lea, August von Spiess, directorul de vânătoare al Curții Regale a României, avocatul Ionel Pop, nepotul fostului prim-ministru al României, Iuliu Maniu și nu în ultimul rând alături Ioan Popescu (Bibiți), primarul orașului Reghin, administratorul rivierei de vânătoare de la Lăpușna în perioada 1922-1940.

Macedon Moldovan apare ca protagonist alături de ing. silvic Ieronim Stoichiță în povestirea cinegetică ,,Cabana de la Trăznita” scrisă de avocatul Ionel Pop, din care vă prezentăm un fragment publicat recent în cartea ,,Caleidoscop” , o carte revizuită și adăugită de Alexandru Bârsan cu un studiu bibliografic de Gabriel Cheroiu.

,,…Din nimic se înfiripa tortul lung al vorbei. Ne purta prin amintiri vânătorești, prin întâmplări ciudate, ne desvăluia taine pândite din viața sălbăticiunilor. Se învrâstau snoave și chiar povești cu Crai-roșu și cu Crai-verde; ajungeam și în tărâmul umbrelor; din întâmplări pline de mister, se trezea licărire de credință în puteri și ființe dincolo de priceperea noastră. Dacă s-ar fi desfășurat acest caleidoscop în vreun salon, sau chiar și într-o mai modestă cameră din oraș, ar fi părut naiv, primitiv, nevrednic de atenția cu care erau ascultate toate. Aici însă făceau parte din vechimea de vreme și din simplitatea de preocupări în care ne găseam.
O notă nouă aducea în aceste ceasuri de seară Macedon. Acesta era paznic în teritoriul regal Lăpușna. Era dintre cei vechi în slujbă, bătrân peste care au trecut câteva rânduri de vânători ce au stăpânit acel rai vânătoresc.
Raionul lui de serviciu era pe la Țigle, pe la Săcuieu, locuri care se hotărniceau cu terenul nostru, și cum cabana Trăznita era așezată în apropierea hotarului, Macedon, observa, după fum, după alte semne, că am sosit acolo. Nu întârzia să se înfățișeze, ca la niște prieteni. Pe lângă o vorbă bună, găsea la noi și un locșor la masă, găsea și un ”păhar de voie-bună” și nu disprețuia nici țigările noastre, cu toate că sfășia hârtia și îndesa tăbacul în pipa cu ciutură scurtă.
De cele mai multe ori rămânea până a doua zi, cuibărindu-se în cojocul lui lângă vatră, dacă se întâmpla să nu fie loc pe prici, lângă noi, cei ”ai casei”. Nu ne părea rău când, noaptea îl auzeam răscolindu-se. Punea pe foc, dar nu uita nici să tragă o gură din sticla cu rachiu. Acest Macedon, pe când era flăcău, apucase vânătorile de la Gurghiu ale lui Rudolf de Hasburg (1858-1889) și gonea și el fiarele în gura puștilor acelor domni mari care stăpâneau atunci. Și multe știa să povestească și despre nemaipomenitele chefuri pe care le trăgeau în castelul de vânătoare. ”Domni mari erau – amintea bătrânul – dar nu se gândeau să ne lapede și nouă ceva din dulceața mesei lor. Nici o dată nu vedeam ceva din mâna lor, noi gonașii. Ne socoteau cu poruncă”. A slujit ca paznic de vânătoare și sub contele Samuilă Teleki, care arendase Gurghiul după ce prietenul lui, Rudolf, se sfârșise atât de urât la Mayerling (n.a. la 30 ianuarie 1889 arhiducele și prințul moștenitor al coroanei Austro-Ungare s-a sinucis, la castelul de vânătoare împreună cu amanta sa) . ,,Măria sa Teleki – mai spunea Macedon – parcă nici nu era grof. Vorbea cu noi românește, ne cinstea ca pe niște oameni, semeni ai lui, iar când plăcea ceva ce am făcut, scotea din buzunar galbenul și ni-l întindea. Odată când ne întorceam spre sat i-a șchiopătat calul. Că, să știți dumneavoastră, că umbla călare cât numai putea, fiind om mare, burduhos și greoi. A poftit să nopteze la mine acasă, adecă în căsuța de serviciu din teren, și a mai poftit să mănânce cu noi, cu toate că în desagi mai avea mâncăruri alese. Ce să-i pună înainte, muierea din sărăcia noastră? Pe masa așternută frumos am răsturnat mămăliga, lângă ea, am pus strachina cu brânză. Până să guste din astea a fost gata și păpărada, apoi au venit niște plăcinte coapte la repezeală. A mâncat groful cât trei cosași, mă îndemna și pe mine și mă probozea dacă mă sfiam. I-a așternut pat curat, noi ne-am tras în tindă. Cum a pus capul pe pernă a început să sforăie, măcar că nu băuse decât un canceu de apă. Se zguduia patul sub el, așa sforăia. Toată noaptea.
A doua dimineață, când să plece la vale, a pus pe masă trei galbeni. <Scumpă mămăliga, măria ta !> am glumit, că mai îndrăzneam să și glumesc cu el. <Bună mămăliga, măi Macedoane!>. S-a potrivit târg de țară la Reghin peste vre-o două săptămâni, și am cumpărat pe galbenii mămăligii vacă cu vițel, care a fost mai mândră în tot târgul. Așa era măria-sa Samoilă. Cum zic, parcă nici nu era grof, ci de-ai noștrii. Așa cum sunteți dumneavoastră. ”
Macedon și-a trăit viața în pustietățile muntelui. Nu-i de mirare că-i cunoștea toate tainele și știa năravurile sălbăticiunilor mai bine decât toți ceilalți. Și nu-i mirare, că în fața atâtor taine a găsit tălmăciri și învățături în credințele pe care le-a auzit din bătrâni. Credea aievea în puteri și în ființe nevăzute care cârmuiesc întâmplările și croiesc sorțile. Credea în vrăji, credea în duhuri bune și rele, care sălășluiesc alăturea de noi și uneori ni se dovedesc lămurit. Întâmplările ni le povestea cu atâta credință și cuprindea în ele atâtea amănunte, încât alunecam și noi spre acea lume a misterelor, care îmbrăca haină de realitate. Și nu ne împotriveam. Ne duceau și aceste minunate întâmplări în atmosfera de vechime primitivă, care era unul dintre firele din care se țesea ”vraja cabanei”. Dar Macedon ne mai strecura și câte o păcăleală.
Ne sfătuiam cum am face să putem prinde în fața puștii pe acel cerb șiret de la Seaca. A ascultat Macedon planurile noastre, pe rând, și a dat din cap:
”Dumneavoastră ați mai încercat așa cum spuneți, și anul trecut și mai înainte, și n-ați izbutit. Să știți, că acel taur e fermecat, dar își are și el leacul – alt farmec. Nu-i greu de făcut – iată că-l spun. Ca să-l împuști trbuie să îl pândești o noapte cu lună, întreagă, în ratinii de sub Seaca. Desculț, fără clop în cap și numai în cămașă și izmene. Atâta-i tot.”
Ne-am mirat noi de această vrajă ciudată și am învârtit-o mult prin cap, mai-mai înclinând să credem în ea. Cum să stai o noapte întreagă despuiat, în frig și brumă groasă ca zăpada ? A avut vreme Macedon să ardă tabacul până în fundul pipei și ne-a lăsat să ne frământăm, apoi a râs pe sub mustățile lui tușinate și ne-a lămurit. Și avea dreptate. Ziua nu-l poți prinde. După ce se face noapte acel taur mai stăruie prin jepărie, și vine iarăși în ea spre ziuă, toată noaptea. Acolo și atunci trebuie să-l aștepți.
– ,,Astai-i de înțeles bade Macedoane. Dar de ce desculț și în cămașă și în izmene?”
– ,,Dacă-i sta în cojoc cald te fură somnul și taurul trece nesimțit. Dacă vei încerca să te apropii cu bocanci în picioare prin ratini, te aude…Așa că faceți dumneavoastră, cum vă spun, și îl împușcați de bună seamă… ”.
Am râs și noi de leacul ăsta, însă nici chiar Ieronim n-a încercat să-l aplice. Măcar că Ieronim era gata să-și pună capul pentru un cerb bun. Poate din pricina aceasta a rămas de noi în viață ,,cerbul din Seaca”.

Paznicul de vânătoare Macedon Moldovan s-a stins din viață pe 3-4 august 1933 la Orșova la vârsta de 56 de ani. Soția acestuia Carolina a mai trăit 24 de ani și s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani. Cel mai cunoscut descendent al paznicului de vânătoare Macedon Moldovan este Ioan Moldovan, fost maistru mecanic și şef al Autobazei 3 Transport Auto Reghin care este cunoscut și ca cel mai celebru Moș Crăciun al Reghinului și un rapsod popular desăvârșit. Acesta a ajuns să fie protagonistul mai multor reportaje de televiziune și articole de presă și care la împlinirea vârstei de 80 de ani a primit cadou de la copii săi o carte publicată cu poeziile sale.

viselenuautermenlimita.ro