Se împlinesc cinci ani de la trecerea în eternitate a învățătoarei Maria Moldovan!

0

Nu sunt cuvinte care să poată exprima cât de mult a însemnat pentru cei care au cunoscut-o şi nici care să poată umple golul pe care l-a lăsat în familia Moldovan prin dispariția ei. ,,Ne lipsește și azi bunătatea, dragostea şi zâmbetele pe care ni le-a dăruit până în ultima zi în care am fost împreună. Te vom vom iubi mereu!. O Doamne, nu cutezăm să te întrebăm de ce ne-ai luat-o…însă îți mulțumim că ne-ai dăruit-o”, soțul Ioan, copiii și nepoții.


Pentru că, pe o scară deloc abstractă a valorilor, a reprezentat acel punct de certitudine, exemplar, care a conferit meseriei deschiderea necesară pentru a deveni pildă și document pentru un timp pe care clepsidra îl va fixa într-o eternitate anume, aprindem și noi o lumânare în memoria învățătoarei Maria Moldovan. Site-ul ,,viselenuautermenlimita.ro”, îi aduce un omagiu, unui dascăl mureșean de excepție și îi mulţumește pentru tot ce a făcut mai frumos în viață, pentru iubirea şi învăţăturile insuflate elevilor şi colegilor.


Maria Moldovan credea că învăţătura este frumuseţea cea mai aleasă a omului 


S-a născut în 17 februarie 1937, fiind cea mai mare între cei șapte copii ai lui Simion Crișan, factor poștal și Mariei casnică de profesie. Doar clasa întâi a urmat-o în Sânmihai, comuna Beica de Jos, celelalte, până la terminarea cursului elementar, le-a absolvit la Reghin. Tot în ,,orașul viorilor”, între anii 1950-1954, a frecventat cursurile Școlii Pedagogice, în urma cărora, la final, a obținut diploma de învățătoare. După absolvire a fost repartizată la Școala Generală din satul Orșova în 1954 unde a funcționat până în anul 1961. Acolo l-a cunoscut pe Ioan Moldovan, maistru mecanic la Întreprinderea de Transport Auto din Reghin, cu care s-a căsătorit în 30 august 1959 și căruia i-a dăruit trei copii: Laura (inginer, stabilită în Italia) Carmen (economist, stabilită în Germania din 1993) și Ioan (inginer auto, care lucrează momentan în domeniul asigurărilor în Reghin).
Maria Moldovan s-a mutat în Reghin în 1961, dar din lipsă de posturi vacante în învățământ, și având copiii mici, un an a lucrat la Întreprinderea de Transport Auto. Din 15 septembrie 1962 a revenit în învățământ. În perioada 1962-1966 a predat ca învățătoare la Școala Generală nr.1 din Reghin (care în 1994 a fost transformată în Gimnaziul de Stat ,,Virgil Onițiu”). Apoi s-a transferat în interes de serviciu la Școala Generală Nr. 5 (Școala Gimnazială ,,Augustin Maior”), unde a mai predat de 24 de ani fără întrerupere până la pensionare, în 1990. Învățătoarea Maria Moldovan, a avut o comportare ireproșabilă în învățământ, s-a bucurat întotdeauna din de aprecierea și prețuirea elevilor, de respectul părinților a acestora și a colectivelor didactice din care a făcut parte. Maria a participat la toate cursurile de perfecționare organizate la nivel județean și a contribuit la procesul de alfabetizare, de culturalizare a tineretului satului Orșova. Maria a fost totodată metodist voluntar la Reghin și pe Valea Beicii, a fost responsabilul Comisiei Metodice la ciclul primar al Școlii Generale nr.5 din Reghin și nu în ultimul rând a participat cu elevii la mai multe concursuri naționale sub egida Casei de Cultură Orășenești Reghin.
În timpul activității didactice a dobândit definitivatul în învățământ în 1964, gradul didactic II în 1972 și gradul I în 1983 cu lucrarea ,,Contribuția lecțiilor de citire la formarea și dezvoltarea conștiinței patriotice a elevilor”, la care a fost coordonator prof. Dr. Iosif  Todea, iar lucrarea a fost evaluată de comisia prezidată de prof. Simion Cioată.
Pentru meritele deosebite în activitatea didactică, Ministerul Educației și Învățământului i-a acordat titlul de ,,Învățător evidențiat” în 1986, diploma ,,Evidențiat în munca culturală în masă” în 1989 și ,,Diploma de excelență” în 2005 ca semn de înaltă recunoștință pentru contribuția adusă învățământului mureșean de-a lungul întregii cariere profesionale. S-a stins din viață în 16 decembrie 2011 în urma unei forme rare de deshidratare și a fost înmormântată în cimitirul ortodox din satul Orșova, într-un loc plin de credință și de bunătate unde își doarme somnul de veci lângă socrii ei Ioan și Alexandrina Moldovan.


Fie-i memoria binecuvântată!


Conținutul website-ului www.viselenuautermenlimita.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către ROBERT MATEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea materialelor noastre, vă rugăm să contactați administratorul site-ului pe adresa de e-mail: roberto_zizi@yahoo.com.


 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *