Nicolae Bâzgan de 50 de ani conduce Fabrica de Instrumente Muzicale HORA care exportă piese de peste 5 milioane de dolari anual
Imprescriptibilitatea numelui, Nicolae Bâzgan, va fi legată pentru totdeauna, atât juridic, filantropic și jurnalistic de Fabrica de Instrumente
Muzicale S.C. HORA S.A. Pentru că, pe o scară deloc abstractă a valorilor, reprezintă acel punct de certitudine, exemplar, care a conferit meseriei deschiderea necesară pentru a deveni pildă și document pentru un timp pe care clepsidra îl va fixa într-o eternitate anume. În 17 ianuarie 2017 Nicolae Bâzgan a împlinit 50 de ani de când a fost numit șeful unei mici fabrici din provincie, care avea să devină cea mai mare fabrică de instrumente muzicale din Europa. Povestea lui poate fi un exercițiu de imaginație. O explozie de vitalitate, un șuvoi de energie și multă determinare, ingrediente până la urmă firești oricărei rețete de succes. Nicolae Bâzgan este un om care nu și-a călcat niciodată principiile, un maestru în producția de fabrică, un patriot local care a scris o pagină de istorie economică și culturală în ,,orașul viorilor,, pe care nu a fost în strare să o scrie un băștinaș. Nu a venit la Reghin cu gândul să schimbe istoria locală, dar cu siguranță un rol în secretul succesului fabricii pe care o conduce de cinci decenii l-a avut și mâna destinului pentru că odată intrat în producție și-a văzut întreaga viață, ca pe o întrecere miraculoasă. Îmi povestește istoria fabricii, atât de senin cu un chip transfigurat, sub strălucirea pielii țesută de un fel de aureolă, care mă face să cred că acest om a fost predestinat să își împletească viața cu locul de muncă și profesia sa să îi devină o demonstrație pentru un adevăr, acela că omul sfințește locul. Provocat la cel mai sincer interviu din viața sa, la împlinirea a 50 de ani ca șef, Nicolae Bâzgan ne-a răspuns cu o profundă căldură omenească, atât la întrebările convenționale cât și la cele mai puțin convenționale. Citiți în continuare un interviu emoționant, despre un om pe care fermitatea, ambiția și hotărârea l-au ajutat să urce an de an pe podium la topul firmelor realizat de Camera de Comerț și Industrie Mureș și să spargă toate recordurile în materie de construcție a instrumentelor muzicale atât în comunism cât și în perioada de tranziție și în perioadă de criză economică.
Reporter: În 17 ianuarie sau împlinit 50 de ani de când Nicolae Bâzgan a devenit șef al Fabricii de Instrumente Muzicale din Reghin. E mult, e puțin? Dar cert este că ați scris o istorie în construcția instrumentelor muzicale din România. Cum caracterizați, pe scurt, aceste 5 decenii din viața unei fabrici și, în același timp, din viața unui om?
NICOLAE BÂZGAN: După cel de-al doilea război mondial, în cadrul operei de reconstrucţie a ţării, beneficiind în zona Reghinului de lemn de rezonanţă şi de o bogată tradiţie în tâmplărie, s-a înfiinţat în 1951 fabricaţia pe scară industrială a instrumentelor muzicale. Acum 65 de ani s-a trecut de la prelucrarea primară a lemnului în şindrilă şi cherestea sau cea secundară în mobilier, rotărie și butoaie spre artă, la fabricarea viorii în cadrul I.F.I.L. Reghin, (Intreprinderea Forestieră de Industrializare a Lemnului), cum se numea la începuturi. Cel care a pus bazele producției de instrumene muzicale în oraș a fost maistrul Roman Boianciuc, ajutat de trei tâmplari: Barra Francisc, Mihaly Alexandru, Hajdu Dominic şi Alexandrina Boianciuc, care au reuşit să producă în primul an 37 de viori, în primul sediu al intreprinderii, care funcționa atunci pe un terenul din strada Apalinei care s-a transformat ulterior în Cooperativa ,,Lemn-Metal” și unde astăzi funcționează Supermarket-ul ,,Lidl”.
Fabrica de Instrumente muzicale, Hora S.A., a început producţia de instrumente muzicale din lemn, la scară industrială în 1951, ajungând, după 60 de ani de existenţă, cea mai mare fabrică de instrumente muzicale din Europa şi, binenţeles, unica şcoală practică de construcţie a instrumentelor muzicale pentru 99% din lutierii, care azi construiesc instrumente muzicale la Reghin. În şase decenii fabrica a fost condusă de cinci șefi a fost vizitată de doi președinți de stat: Gheorghe Gheorghiu Dej în 1959 și Nicolae Ceaușescu în 1966 și 1987 și cei mai mari artiști din România de 50 de ani își achiziționează instrumente din fabrica ,,HORA,,. În cei 65 de ani de funcționare fabrica a fost condusă de : Boianciuc Roman (1951-1953), Stan Vasile(1953-1956), Bodo Carol (1956-1959), Stan Vasile (1959-1964), ing. Tău Eugen (1964-1967) şi de mine din 1967 până în prezent ianuarie 2017. Privind în urmă sunt 50 de ani de realizări, succese şi performanţe frumoase, pe parcursul cărora cei mai experimentaţi ingineri, lutieri și tâmplari reghineni și-au adus alături de mine aportul la prestigiul de care se bucură azi această fabrică. În acest context de sărbătoare şi bilant, pot să afirm cu toată convingerea că 50 de ani ca director în aceiași fabrică înseamnă o mare satisfacție personală dar totodată și o impresionantă muncă şi efort concentrat pentru a ajunge la un asemenea statut.
Rep.: Care era pulsul fabricii în momentul în care a ajuns tânărul inginer, Nicolae Bâzgan, la Reghin?
N.B.: În 1965, când am venit eu la Reghin, în fabrică existau circa 120 de salariați și producția era de 15.000 de instrumente într-un an. Fabrica își desfășura activitatea în fostul sediu al cantinei IRUM-ului, din strada Axente Sever, care a fost demolată anul trecut. Peste drum exista atunci o altă clădire, care a fost de asemenea demolată încă înainte de 1989, care aparținea tot de fabrica de instrumente muzicale. Când am venit eu aici încă nu era asfalt, se circula cu birjele, nu erau telefoane, deci Reghinul nu era un oraș care să ofere prea multe perspective. În 15 iunie 1965 când m-am prezentat la Reghin în fața directorului cu repartiția în mână acesta mi-a spus că se bucură că am venit pentru că tocmai avea nevoie de un inginer la Fabrica de Lăzi. Iar eu i-am răspuns: tovarășu director eu nu m-am pregătit atâția ani în facultate pentru a face lăzi, ci pentru alte produse cu tehnologii mai performante și o valorificare mai bună a masei lemnoase. După ce l-am convins m-a repartizat la Fabrica de Instrumente Muzicale unde din aceea zi am activat fără întrerupere până azi. La început am activat ca inginer stagiar, apoi ca inginer tehnolog, după un an și jumătate am fost avansat la funcția de șef de secție și de 50 de ani pe funcția de director. Însă eu consider că funcția mea și azi e tot de șef de secție chiar dacă în organigramă e scrisă altfel.
Rep.: Apropo de vremuri de ieri și de azi, aveți un grafic al producției pe ani ai fabricii?
N.B.: Da, în 1951 s-au produs 37 de instrumente, cu 5 angajați. Din 1959 a început exportul instrumentelor muzicale de la Reghin, cu 620 de piese din totalul de 2082 de instrumente. În 1965 dinamica producției a crescut la 15.000, iar această creștere bineînțeles că a impus mutarea fabricii, în decembrie 1965, într-o clădire nouă, pe platforma C.I.L Reghin, unde am funcţionat până în anul 1970. Privind în urmă, pot să vă spun că toată activitatea mea a constat într-o mecanizare continuă a tuturor operațiilor manuale sau care generau un consum mare de manoperă. Chiar îmi aduc aminte că în 1967 Conducerea de partid și de Stat a decretat, printr-o Hotărăre a Consiliului de Miniștrii, operația rentabilizării produselor cu pierderi. Unii din colegii mei de la C.I.L. Reghin au privit altfel această directivă, în sensul să crească prețul la produse, pentru a se încadra în costuri, în timp ce eu am gândit-o printr-o creșterea a productivității muncii. Cu satisfacție vă spun că, deși eram șef de secție doar de câteva luni, am reușit să rentabilizăm foarte multe produse, printre care viorile și unele chitări, rămânând doar două cu depășiri de costuri. Acele produse erau: cobza și țambalul, dar ulterior, printr-o muncă susținută, am reușit să le rentabilizăm și să facem ca nici un produs al nostru să nu aibă depășiri de costuri. Îmi amintesc că tot în acea perioadă, eu împreună cu bunul meu prieten, Kellner Adalbert, am realizat mașina de tăiat multiplu gradații de chitară. Eu am făcut proiectul mașinii, iar el a realizat execuția și imaginați-vă că acest utilaj funcționează și în momentul de față în Fabrica ,,HORA,, după 50 de ani. Toate aceste inovații și mecanizări au determinat ca prețurile instrumentelor noastre să aibă un cost redus și să devină accesibile și pentru cei cu posibilități financiare modeste. Totodată colaborarea cu I.C.P.I.L Bucureşti, în domeniul acusticii instrumentelor muzicale, iniţiată de mine şi fizicianul Paul Beldie, a condus la afirmarea performanţelor instrumentelor muzicale fabricate la Reghin, atât în plan intern, la Filarmonici şi Conservatoare, cât şi internaţional, prin participarea la diferite concursuri sau târguri.
Rep.: Care era cererea de piață a instrumentelor înainte de 1989 și cum arată azi? Puteți să faceți o analiză vis-a-vis de cererea de instrumente muzicale din Europa, într-un procent de cât % este satisfăcută de fabrica din Reghin?
N.B.: Îmi aduc aminte că rentabilizarea produselor noastre, începută în 1967 a avut un mare succes, dacă luăm în calcul faptul că până în 1989 cererea pentru piața internă era foarte mare și nu ajungeam să satisfacem toate comenzile, deoarece funcționau foarte multe școli de muzică, orchestre, fie populare fie semi-simfonice de cameră și de asemenea conservatoarele aveau foarte multe locuri, spre deosebire de azi, când există locuri și nu se prezintă candidații la examene. Azi, producția noastră de instrumente muzicale este reflectată în fiecare an la Topul Firmelor din județul Mureș, unde am obținut din 1990 până azi peste 100 de diplome și premii de excelență, distincții pentru cifra de afaceri, producție, și am primit multe diplome pentru implicarea noastră financiară la nenumărate evenimente culturale și pentru apariția unor publicații și editări de cărți. În cifre, pot să vă spun că ,,HORA,, Reghin, din 1951 până la sfârșitul anului 2015, avea fabricate 4.319.017 de instrumente muzicale. Iar pentru că m-ați întrebat de export vă spun că noi producem anual instrumente de export în valoare de peste 5 milioane de dolari. Exportăm produsele noastre în piețe de pe toate continentele începând din Europa și America de Sud, până în Asia și Africa și încheind cu Australia. În Europa, cred că satisfacem 7-8% din cererea totală de instrumente muzicale, restul provenind din China care produce un procent de circa 80 % din piața mondială a instrumentelor.
Rep.: Din câte știu în decursul istoriei, fabrica a fost martora a două mari inundații, în 1970 și 1975, care însă nu au reușit să destabilizeze producția, pentru că toată conducerea s-a mobilizat și a salvat-o de la un potențial dezastru. Ce amintiri din aceea perioadă v-au marcat?
N.B.: În 12 mai 1970 am prins inundațiile în fabrică, unde mi-am petrecut 2 nopți, apa era până la brâu, am demontat toate motoarele electrice și le-am urcat pe mese, pentru a evita scurtcircuitele și alte pierderi de bunuri materiale, am ancorat bărcile din producție să nu le ia viitura. Fabrica era plină cu nămol, nu aveam curent, apa era până la brâu și țin minte, că neavând apă potabilă am băut apă de ploaie de la streșinele intreprinderii. Această calamiate naturală ne-a blocat circa o săptămână din fluxul producției, dar am recuperat pe parcurs.
Rep.: Văd în mâna dvs., pe lângă zeci de fotografii importante cu pionierii fabricii și consiilile de conducere, o fotografie antologică cu maestrul dirijor Ion Voicu la Reghin, cu ce ocazie a fost în fabrică?
N.B.: Da, marele violonist Ion Voicu, care a studiat la Conservatorul Ceaikovski cu celebrul violonist David Oistrakh și care a cântat pe cele mai mari scene ale lumii a fost în Reghin. În 24 martie 1972 a venit în Reghin, și a susținut un concert acompaniat de Filarmonica de Stat din Târgu-Mureș, la etajul I al fabricii, pe instrumentele noastre, unde s-a filmat și primul spot publicitar de promovare a instrumentelor de Reghin, în străinătate. Programul a cuprins: ,,Simfonia în Si bemol major”, de Joseph Haydn, ,,Mica Serenadă”, de Wolfgang Amadeus Mozart și ,,Aria”, de Johann Sebastian Bach. Maestrul Voicu a cântat la Reghin și pe instrumentul original „Stradivarius”, fabricat în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim (Vioara a cumpărat-o Statul român în 1956, cu suma de 80.000 de franci elevețieni, de la firma ,,Henry Werro”). La finalul reprezentației, maestrul a primit cadou din partea noastră o vioară de Reghin.
Rep.: Lutieria este o profesie dificilă?
N.B.: Lutieria este o profesie nobilă, pentru că ea înglobează, pe lângă cunoștiințe superioare de tâmplărie, sculptură, inovație, și concepția constructorului de viori. Pentru că el trebuie să vadă frumosul din lemn, forma fără defecte, de inarmonicități, de asimetrie. În acest domeniu nu este de ajuns să studiezi doar principiile de bază ale prelucrării lemnului ci, și chimia lemnului, care presupune o serie de coloranți, procese de finisare, superfinisare și lăcuire, până la substanțele de izolare a lemnului. Totodată, în acest domeniu și în special în fabrica noastră lutierii trebuie să aibă cunoștințe de metalurgie, pentru că noi realizăm singuri corzile, în special pentru cele din gama etno. Corzile noastre sunt realizate dintr-o sârmă de oțel de arc, trefilată la rece, care are o rezistență foarte mare și care poate fi protejată prin zincare, alămire sau cositorire. Apoi este nevoie la corzi de spirele de sârme care înfășoară inima corzii. O înfășoară să îi dea greutatea corzii pentru a realiza sunetele mai joase. Sârmele care înfășoară inima corzii sunt din alamă, cupru, bronz, aluminiu, crom-nichel sau folosim chiar înfășurătoare de fibre sintetice ca matisaj sintetic. Deci e o întreagă filozofie în procesul de construcție de instrumente muzicale și de accesorii, pentru că noi le oferim clienților noștri și piese de schimb, în cazul unor defecțiuni.
Rep.: Pe ce suprafață își desfășoară azi Fabrica ,,HORA” activitatea și cu câți angajați?
N.B.: Pe o suprafață de 10.000 de mp. se derulează producția de instrumente muzicale, fără să luăm în calcul Cantina ,,HORA” și avem 275 de angajați, care lucrează într-un singur schimb.
Rep.: Ce înseamnă renumele și popularitatea? Cât de greu se câștigă și cât de ușor se pierde?
N.B.: Renumele se construiește greu, pas cu pas, încrederea, vine odată cu anii dar și mai greu este să o menții și să ai continuitate. Pentru că te afli într-o situație în care, prin utilizarea unor materiale noi și dintr-o mică neatenție, poți compromite un produs. De aceea noi acordăm o atenție deosebită produselor, iar aspectul superior al produselor noastre este în pas cu concurența. Mai avem și noi mici detalii tehnice, care trebuie să le perfecționăm, în scopul de a crea priorități pe piața instrumentelor muzicale și pot să vă spun că un aspect la care noi lucrăm în acest moment este protecția lemnului împotriva umidității. Lemnul știți că se deformează, fie datorită absorbției de apă, fie datorită pierderii de apă (uscării), ori aceste două aspecte noi încercăm să le temperăm și să le eliminăm în așa fel, încât lemnul să fie stabil și rezistent mecanic, fără intervenții ulterioare.
Rep.: A lucrat Nicolae Bâzgan pe gratis? A fost o perioadă în viața dvs. în care lucrurile nu erau tocmai roz?
N.B.: Eu niciodată nu mi-am pus problema plății. Eu am în gândire în primul rând comportamentul japonezilor. Adică, întâi trebuie să îți faci treaba și apoi să aștepți plata. Poate nu știți, dar niciodată un japonez nu va merge la un șef să îi ceară o mărire de salar. Șeful are întotdeauna grijă să își simtă subalternii satisfăcuți. Vedeți că acolo patronii trebuie să își trimită acasă angajații, cu forța după program pentru că ei se adună plănuiesc, inovează scule și produse care să le ușureze munca. Pe de altă parte, în România managerii trebuie să stea să își păzească angajații, să nu plece acasă înainte de terminarea programului. Sunt două mentalități total diferite și, în asemenea situații, până una alta, noi trebuie să concurăm cu Japonia și vă dați seama câtă muncă și efort în plus trebuie să ducem și câtă energie consumată inutil, să îi convingem pe angajații noștri să facă lucrul de calitate și să respecte programul. E un timp pierdut în care noi, în loc să proiectăm un produs mai performant sau să găsim piețe noi de desfacere, ne străduim să convingem muncitorii să muncească responsabil.
Rep.: Aveți 50 de ani de directorat și 74 de viață și, totuși, ce ați schimba în propria viață, dacă ați avea posibilitatea să vă întoarceți în timp?
N.B.: Pasiunea mea a fost fizica nucleară, dar nu am putut în 1959, când am dat admitere la Facultate, pentru că atunci se punea foarte tare bază pe originea socială și tatăl meu a luptat în al Doilea Război Mondial pe frontul antisovietic și apoi, când s-au schimbat lucrurile, a luptat contra nemților. Nu putea fi considerat dezertor, pentru că el a fost un plutonier care a executat doar niște ordine, dar fiindcă a luptat împotriva sovieticilor, nu am avut nicio șansă să fiu admis. Chestionarul de admitere avea inclusă o întrebare cheie referitoare la acest subiect și eu nu am mințit, în legătură cu tata pentru că oricum s-ar fi aflat. Așa că am rămas acasă. Așa am absolvit institutul Politehnic din Brașov, foarte bine cotat la vremea respectivă, poate primul după București cu o mulțime de somități în domeniu cu masterate în Germania, Franța și Marea Britanie, profesori dintre care mulți au adus prestigiu științei românești și care au făcut parte din echipa de cercetare a academicianului Horea Hulubei la Institutul de Fizică Atomică. Ideea este că am avut de unde să învăț și Reghinul mi-a facilitat punerea în practică a cunoștiințelor mele.
Rep.: Sunteți un om bine cotat din toate punctele vedere, atât la capitolul moral, cât și cel financiar, ați fost consilier local, de ce nu mai faceți politică?
N.B.: Da, așa este, am fost consilier local în mandatele 1996-2000 și în 2004-2008, dar, din păcate, am rămas cu un gust amar, de aceea nu particip nici la ,,Ziua Consilierului”, pentru că mi-am dat seama că nu am ce căuta în acea adunătură. Nu toți sunt de condamnat dar eu nu vreau să mi se asocieze imaginea cu a acelora care aveau alte interese decât cele pentru care au fost aleși în Consiliul Local, la vremea respectivă. Eu nu am fost agreat de consilierii de atunci pentru că nu am acceptat golăneli și licității trucate, am participat la câteva și cînd am văzut că unii fură pe față, am refuzat să mai particip la astfel de atribuiri și să îmi văd de profesia mea. Dar, referitor la întrebarea: De ce nu mai fac politică? Aș intra în politică cu o singură condiție: dacă la următoarele alegeri parlamentare sau locale fiecare partid politic ar veni în fața opiniei publice cu niște indicatori de performanță, de exemplu: vom crește PIB-ul României, anual cu 3% sau cu 5%, voi realiza autostrada cutare în 3 ani, vom realiza următoarele investiții în valoare de sumele care și le-au propus, salariul minim brut pe economie va crește cu X %. Apoi, acei care promit să meargă în fața unui notar public și să își asume promisiunile până la capăt, în scris, că dacă vor fi aleși și nu realizează promisiunile sunt pasibili de minciună, de dezinformare și de nu știu câți ani de închisoare. Și atunci aș vrea să văd câți politicieni își vor mai asuma o candidatură, onestă cu drepturi și cu responsabilități. Vă garantez că doar așa oportuniștii și speculanții se vor elimina singuri de pe liste. În momentul în care se va întâmpla așa ceva, atunci eu voi mai intra în politică. În jegul în care sunt astăzi politicienii, eu nu pot face diferența nici între PSD, PNL, UDMR și alții pentru că fiecare s-a vopsit într-o culoare politică dar interesele de regulă sunt comune și în momentul în care au afaceri între ei își dau mâna și când nu mai au se înghiontesc.
Rep.: Cineva spunea că ,,Toata viata este o acumulare de toleranță. Începi cu niste idei pe care, de-a lungul timpului, trebuie sa le modifici, caci inveti pe parcurs. Când esti foarte tânar, crezi ca totul e negru și alb, pe urmă afli că nu e chiar așa,,.Este Nicolae Bâzgan un om tolerant?
N.B.: Eu zic că da, dar în niciun caz împotriva greșelilor sau încălcării legilor. Cred că toleranţa ar trebui să fie prima lege a convieţuirii adică poți fi tolerant cu cineva care a făcut o faptă necondamnabilă prin lege sau prin niște regulamente impuse la locul de muncă. Poți fi tolerant cu soția dacă nu e în apele ei, cu cei care au alte opinii și cu care nu ești pe aceiași lungime de undă, cu copii care ți-au spart un geam cu praștia, eu cred că e normal să avem cu toți acest spirit de umanism.
Rep.: Ce îl mai ține român pe Nicolae Bâzgan într-o eopcă a globalizării mondiale?
N.B.: Țara care m-a școlarizat în care am învățat meserie și în care m-am format ca om. Eu cred că sunt un patriot local dar îmi pare rău de tinerii care au plecat și îi consider niște dezertori în fața luptei. Îmi pare rău să o spun dar această discuție am avut-o nu demult chiar și cu fiica mea care a plecat în S.U.A. în urmă cu 15 ani și care este profesor doctor pe care am întrebat-o, de ce nu se întoarcea acasă? Mi-a răspuns că, aici nu funcționează sistemul. Iar eu i-am replicat că dacă tinerii din generația ei și a celor care au venit din urămă ar fi rămas și ar fi luptat, ar fi putut schimba sistemul, dacă s-ar fi unit și ar fi spus: gata, destul cu ticăloșia dinainte de 1989 și cu șmecheriile de după 1989 haideți să schimbăm ceva în țara asta să schimbăm regulile jocului. Ăștia de la butoane care sunt azi continuatorii vechiului sistem nu au adus plus valoare țării ba din contră au făcut din România, țara hoției și a nepăsării eterne!
Rep.: Sunteți un om care și-a trăit viața o mare parte între comunism și 26 de ani în democrație, vă întreb cum resimțiți politizarea lucrurilor, mai excesivă în România de ieri sau în cea de azi?
N.B.: Mie nu mi-au putut schimba principiile nici comuniștii nici democrații. Vă dau un exemplu înainte de 1989 a venit la mine secretarul de partid să îl schimb pe un șef de brigadă că nu era membru PCR, și i-am răspuns: domnule dar de ce să îl schimb pentru că este cel mai bun pe funcția lui, este loial, nu fură, nu bea, este competent nu are antecedente penale, de ce să îl schimb? aveți unul mai bun?. A mai venit secretarul de vreo 2-3 ori să mă pistoneze cu problema asta până i-am explicat de la obraz la obraz: voi îmi cereți să fac producție dar în condițiile în care angajez un membru de partid care nu mă ajută cu nimic în procesul muncii atunci nu am cum să dau randament? Deci hai vă spun cum văd eu lucrurile nici înainte de 1989 nu era un sistem perfect și acum cu atât mai puțin pentru că multă lume vorbește despre criza economică, dar aproape nimeni nu spune despre criza morală. Eu cred însă că rezolvarea situației naționale, poate fi realizată în primul rând dacă în actul de inițiativă legislativă sunt implicate persoane cu integritate culturală și morală și cu realizări palpabile în societate. Ar trebuii realizată cât mai urgent o depolitizarea a administrației publice centrale și locale, pentru că în opinia mea că această combinație politic cu administrație de cele mai multe ori nu este acoperită de competență.
Rep.: În activitatea dumneavoastră de director cred că HORA a mai bătut un record în materie de caritate și de sponsorizări de instrumente la diverse tabere de chitară și festivaluri fără număr? Ați remarcat că există o reținere a oamenilor de afaceri români de a dona, de a face acțiuni de caritate, de a se implica? Care credeți că este motivul?
N.B.: Eu pun o întrebare, noi de ce dăm tot felul de impozite Statului? De ce Statul nu le distribuie onoarabil, rațional în așa fel încât aceste sponsorizări să nu mai existe. Pentru că această incapacitate a Guvernului a creat o nouă profesie: vânătorii de sponsorizări acești oameni care vin non-stop să ceară sume de bani și devin extrem de penibili la un momentdat pentru că nu justifică ceea ce promit și nimeni nu răspunde pentru asta. Acesta este motivul pentru care mulți oameni de afaceri și-au pierdut încrederea și nu se implică. Eu o numesc o incompetență a Guvernului și a Statului, care nu poate la ora actuală să aibă o transparență a sponsorizărilor raportate și a banilor din taxe vărsate în bugetul statului și pe care apoi îi împrăștie prin tot felul de licitații trucate și off-shor-uri care nu mai pot fi controlate și uite așa se păgubește bugetul public fără ca cineva să fie tras la răspundere.
Rep.: Apropo de sponsorizări, sunteți cel mai important sponsor în concursul național ACUSTIC LIVE FESTIVAL, ajuns la a II-a ediție. Cum v-au convins organizatorii să intrați în acest proiect?
N.B.: Da așa este am făcut de-a lungul celor 27 de ani foarte multe sponsorizări, începând de la festivaluri muzicale, la editări de cărți, până la sponsorizarea cu instrumente la vizitele oficiale în orașele înfrățite cu Reghinul, pentru biserici și în tabere de chitară. Am sponsorizat festivalurile de folk ,,Om Bun”, ,,Prima Iubire”, ,,Chitara de Argint”, Tabără de Chitară ,,Acutic Live Music Camp”, de la Alba-Iulia, ,,România Internațional Guitar Festival” de la Sinaia, am sponsorizat un ONG din Târgu-Mureș unde am donat niște viori pentru mai mulți copii talentați și binențeles de doi ani sponsorizăm cu instrumente ,,Acustic Live Festival”. Cum m-au convins organizatorii să intru în acest proiect? Simplu. Cred că nu se putea face un lucru mai inedit în Reghin, decât acela de a pune în valoare artiști și aceste instrumente care ne-au făcut cunoscuți peste hotare. Silvan Stâncel și Marcel Naste sunt doi tineri valoroși pe care îi apreciez și le-am întins o mână de ajutor pentru că organizează singurul festival din România dedicat promovării chitării și a muzicii acustice live.
Rep.: Faceți-mi un clasament al primilor 6 instrumentiști sau cântăreți, care vă vin acum în minte, pe care îi apreciați și care cântă cu instrumente marca ,,HORA,,?
N.B.: Eu am un mare respect pentru școala românească de muzică, școala care a dat și dă în continuare niște valori colosale. Valoarea acestei școli este incontestabilă. Dintre produsele acestei școli, aș aminti pe câțiva care cântă sau au cântat pe instrumentele noastre: maestrul Gheorghe Zamfir care este cred că cel mai prestigios instrumentist care cântă pe naiurile ,,HORA”, Tudor Gheorghe cântă pe cobze și chitare fabricate de ,,HORA”, Constantin Popescu a cântat la Filarmonica din New-York pe un contrabas de-al nostru. (Constantin Popescu este un român care în 1990 a luat premiul Gary Karr la un concurs international de contrabas solo organizat de International Society of Bassists). Aș aminti de Cornelia Tihon din Chișinău cunoscută pentru că, poate cânta la 27 de instrumente muzicale și ne mândrim că ea cântă cu naiurile marca ,,HORA”. Ar mai fi Sergiu Cipariu care cântă pe un țambal produs la Reghin (cunoscut ca lăutarul preferat al lui Nicu Ceaușescu pe care fiul dictatorului a vrut să îl facă Ministrul Culturii în 1988) și nu în ultimul rând Ștefan Hrușcă care a debutat cu o chitară produsă la noi, un cântăreț care nu mai are nevoie de nici o prezentare. (interpret român de muzică folk din Maramureș care din 1981 până în 1984 a susținut peste 1000 de spectacole împreună cu cenaclul Flacăra și care din 1991 s-a stabilit în Toronto, Canada).
Rep.: Care a fost cel mai frumos compliment pe care l-a primit fabrica sau dumneavoastră, ca și director de la artiștii care cântă pe instrumentele marca ,,HORA,,?
N.B.: Au fost multe, vă imaginați în 50 de ani, dar dacă vreți unul, vă citez o dedicație din ,,Cartea de Onoare”, a fabricii, scrisă de maestrul Gheorghe Zamfir ,,Acestui uimitor laborator de instrumente muzicale și de sunet, ce vine din cer, care este HORA, condusă de un om unic, de o noblețe și o calitate sufletească ce depășeste actualul vieții umane. Un uraiș român, în suflet, concepție și dăruire, în tot ce vine la noi și este al nostru al românilor. Vă dăruiesc dragostea mea și nelimitată tuturor celor care lucrează în marea familie HORA”.
Rep.: Când nu va mai fi Nicolae , cum ați vrea să își amintească lumea de dumneavoastră?
N.B.: Am fost desemnat unul dintre cei 32 de ,,Cetățeni de Onaore” ai Reghinului și asta pentru mine este o recunoaștere. În rest cred că ce rămâne după noi ne va face sau nu să dăinuim în conștiința colectivă. Eu sunt un om care privește în viitor ca evreii într-o perspectivă îndepărtată și chiar dacă în momentul de față instrumentele muzicale se caută și se cumpără cred că progresul tehnologiilor digitale le vor restrânge câmpul de activitate. Gadgeturile electronice vor înlocuii chitările adevărate și alte instrumente pe care le poți auzi și la munte și la mare doar apăsând câteva tastaturi iar instrumentele adevărate vor fi achiziționate doar de adevărații pasionați. Dar într-o lume dominată de algoritmi şi roboţi, la ce putem să ne așteptăm ? Eu cred că tehnologia pe care o vor folosi nepoții sau strănepoții noștri va fi total diferită de cea din prezent, având în vedere că giganții IT lucrează la niște proiecte care vor schimba definitiv viața pe care o știm.
Societatea a fost privatizată prin metoda MEBO, în urmă cu 23 de ani iar de 21 de ani întreg pachetul de acțiuni a fost preluat de către cei 306 acționari, dintre care nici unul nu deține majoritatea, ceea ce impune ca deciziile să se realizeze prin consens. SC Hora SA Reghin are 275 de salariați și o cifră de afaceri de peste 21,5 milioane de lei.
Vă mulțumim că de 50 de ani conduceți o fabrică exemplar, că avem în Reghin o afacere sănătoasă, pentru că vă reinventați mereu și an de an căutați soluții mai bune și mai bune pentru a dezvolta această afacere la standardele epocii. Îndrăznesc să spun că domnul director Nicolae Bâzgan nu numai că este un ambasador al Reghinului în lume dar și-a făcut din construcția de instrumente muzicale și un mod exemplar de a trăi. Vă felicităm pentru că faceți cinste județului Mureș și acestei țari care are atât de mulți oameni de unică folosință în funcții importante și are atât de mare nevoie de oameni de onoare și de caracter cum sunteți dumneavoastră. La mulți ani, Nicolae Bâzgan!
(Nota autorului ) Matei Robert Mihai
Conținutul website-ului www.viselenuautermenlimita.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către ROBERT MATEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea materialelor noastre, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing pe adresa de e-mail: roberto_zizi@yahoo.com
About Author
